Poate fi paradisul o livadă ai cărei pomi să fie din beton? Desigur că nu. Dar în drumul spre rai e obligatoriu să ne amintim cum anume s-a pavat calea spre infern. Operaţiunea a început prin acapararea puterii în Germania anului 1933, de către Hitler şi hoardele lui naziste, SS-iste şi gestapoviste, şi distrugerea consecutivă a democraţiei germane şi europene. A continuat prin adoptarea legilor rasiale antievreieşti în 1935. Un pod important pe acest drum l-a constituit pogromul evreiesc la scară naţională ordonat şi executat la 9 noiembrie 1938, devenit faimos sub denumirea edulcorată şi deci falsficantă de "noaptea de cristal". Drumul către iad s-a asfaltat prin declanşarea de către nazişti, la 1 septembrie 1939, în numele invocatei superiorităţi rasiale germane, a celei de-a doua conflagraţii mondiale, în termeni umani cel mai barbar şi mai costisitor conflict militar din istorie, încheiat cu necondiţionata capitulare a Reichului nazist la 9 mai 1945. Cîteva pietre bine şlefuite s-au pus graţie fasciştilor europeni, între care n-au lipsit criminalii în masă legionari şi antonescieni. Munca lor asiduă la construcţia infrastructurii unei Europe naţionalist-rasiste şi antisemite a deschis larg poarta cotropirii, îngenuncherii şi terorizării unei jumătăţi din continent. Nu înainte ca drumul pavat de nazişti să înfunde omenirea în Holocaust. Crima în masă cea mai monstruoasă din istorie, genocidul săvîrşit în chipul cel mai birocratic şi mai sistematic din interiorul unui stat european modern şi puternic industrializat e totodată şi cea mai amplă şi cea mai puţin comprehensibilă fărădelege care a dizlocat vreodată învelişul subţire al civilizaţiei umane. Şi totuşi ea cere explicaţii, această crimă unică şi deci nu integral calificabilă prin termenul de genocid, evidenţiată de prioritatea absolută acordată pînă în ultima sa clipă de regimul nazist nimicirii popo