interviu cu Radu AFRIM La Teatrul "Nottara", la sfîrşitul săptămînii trecute, a avut loc premiera piesei Cheek to cheek de Jonas Gardell, în traducerea lui Carmen Vioreanu şi în regia lui Radu Afrim (scenografia: Alina Herescu, muzica: Vlaicu Golcea; cu: Emilia Dobrin, Constantin Cojocaru, Victoria Cociaş, Crenguţa Hariton, Gabriela Crişu, Ioana Calotă, Gabriel Răuţă şi Alin Teglaş).
Cum şi de ce ai ales această piesă a unui autor suedez pînă acum netradus la noi? Prin aceeaşi traducătoare din teatrul nordic cu care am lucrat anul trecut şi la Plaja de Peter Asmussen, unul din scenariştii lui Lars von Trier. Numele ei e Carmen Vioreanu, iar de data aceasta autorul e Jonas Gardell, un tip interesant, dramaturg-star în Suedia, dar a cărui scriitură nu are nimic în comun cu celelalte (nu puţine) texte nordice pe care le-am citit. E nostim, dar personajul din Cheek to cheek chiar zice la un moment dat: "E ca dracu să fii star într-o ţară ca Suedia. Aici lumea se aşteaptă să mergi la supermarket ca oricine. Nicicînd n-am mers mai mult cu metroul decît acum. Nu există glamour, nu există mister în ţara asta, doar o grămadă de activişti pentru mediu". Piesa are o aromă de Broadway, are tocmai glamour, iar umorul negru nu e cel al unor Jon Fosse sau Lars Noren, alţi nordici extrem-contemporani foarte euro-montaţi. Teatrul "Nottara" mi s-a părut un spaţiu bun pentru un show care vorbeşte de fauna cabaretelor second-hand. O faună care poate părea bizară publicului de pe Bulevardul Magheru. În prezentarea spectacolului eşti numit "regizorul cel mai en vogue al noii generaţii". Tu ce părere ai? Asta e o găselniţă comercială a secretarelor literare din unele teatre. Evident e o aberaţie, ca alte superlative de cacao, iar la faza cu "noua generaţie" nu pot adera nici atît. În literatură s-ar putea ca lucrurile să fie mai clare. Dacă nu altceva, există măcar erotismul de
