Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Musulmanii din Missouri

Publicat in Dilema Veche, luni 2 mai 2005 ·

Musulmanii americani încearcă acum să învingă paranoia şi prejudecăţile americanilor, într-o atmosferă dominată de războiul din Irak şi de frica unui atac de tipul celui din 11 septembrie 2001.

Emil Kapili vorbeşte cu pasiune despre Islam. Kapili, de origine albanez, poartă pantaloni bej de stofă şi un tricou pe care scrie "Islam Inside" imitînd sigla Intel. Se mişcă neîncetat în jurul mesei, încălţat doar în şosete albe şi îşi agită mîinile ca să-şi susţină discursul. Kapili e în camera de rugăciune a moscheei din Columbia, Missouri, iar publicul lui e alcătuit dintr-un grup de peste 20 de localnici veniţi la "Ziua uşilor deschise" să afle ceva despre o religie în mare parte străină. "Cîte versiuni ale Qur'anului există?", întreabă cineva. "Doar una", răspunde Kapili şi apoi le spune curioşilor vizitatori cum Qur'anul conţine unul după altul versurile revelate profetului Mahomed, aşternute mai tîrziu pe hîrtie de către cei care le-au memorat întocmai. Întrebările continuă minute bune după aceea. De ce se descalţă oamenii cînd intră în moschee? De ce îşi acoperă femeile părul şi gîtul? Cum e organizată "biserica" voastră? Cum e şcoala voastră de duminică? O oră mai tîrziu, Kapili îşi dezmorţeşte picioarele aşezat pe un fotoliu lîngă intrarea principală. În 10 minute va avea o nouă prezentare pentru un alt grup şi privirea îi fuge de la ceas către uşă. "Este fundamental ca musulmanii să-i educe pe oameni în legătură cu Islamul", spune Kapili. "În primul rînd, trebuie să spunem oamenilor cine sîntem şi despre ce e vorba în Islam. Asta trebuie să o facem noi, nu să îi lăsăm pe alţii să vorbească în numele nostru. În al doilea rînd, trebuie să contracarăm prejudecăţile vehiculate despre Islam." Prejudecăţile la care se referă Kapili s-au răspîndit în America de după 11 septembrie 2001. Pe de-o parte, comentatorii şi experţii se întrec în generalizări despre l

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 4 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 9 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 9 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 8 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 8 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 10 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 9 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

21°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°