Au trecut Sfintele Sărbători de Paşti ducând cu ele mirosul de cozonaci şi de fripturi... Nu vreau să exagerez şi nici să fiu interpretat greşit, dar parcă-parcă aş fi de acord cu Haralampy când îmi spune că s-a cam săturat să vadă de ani de zile pe micul ecran aceleaşi filme despre Cristos, cu actori intepretând aceleaşi scenarii cu dialoguri adesea insipide, unele chiar mediocre, "apreciate" doar pentru că abordează tematica respectivă...
-Excepţiile fac regula de granit, devine îngăduitor Haralampy după o pălincă.
-Da, îl aprob, o întăresc...
Semirevolta prietenului meu are o motivaţie destul de temeinică: şi în acest an, ca şi în ultimii cincisprezece, timp de aproximativ o săptămână, televiziunile ne-au transmis producţii cinematografice ale căror scenarii le-am cam învăţat pe de rost de când le tot vedem, de când s-a trecut la o etapa post-comunistă a încrederii în Dumnezeu. A trecut şi noaptea Învierii Mântuitorului, eveniment care a descătuşat din nou forţele evlavioşeniilor enoriaşe năvălitoare spre catedrale şi biserici; liturghiile şi predicile au îmbrăcat în haine noi speranţa că Dumnezeu nu şi-a întors faţa de la plaiurile noastre, ci doar vrea să ne demonstreze că "merge încet, dar nu întârzie...", precum UE...
...Sfintele Sărbători de Paşti, ouă vopsite în galben, maro, albastru, verde, sau pur şi simplu în policromie, însă din ce în ce mai rar în roşu, ceea ce demonstrează încă o dată că, pentru cei mai mulţi, culoarea roşie a ouălor şi-a pierdut importanţa şi, prin extensie, semnificaţia de altădată. Nu are rost să ne mirăm, aşa cum nici prietenul Haralampy nu a făcut-o atunci când a văzut un reportaj tv, transmis pe post "în stare mai... brută", în care se vedea cum unii enoriaşi, în timpul liturghiei de Înviere, stăteau de vorbă cu pasiune şi cu totală indiferenţă faţă de ceea ce spunea preotu
