Voi scrie despre un film ceva mai greu accesibil pentru că nu mă pot abţine să scriu despre el. Nu e uşor de găsit în format DVD sau VHS, în schimb era disponibil la British Council, dacă memoria nu mă înşeală. Există şi o necesitate de a discuta acest film, care nu priveşte doar publicul, ci şi criticii de specialitate. Anumite conversaţii avute de-a lungul week-end-ului cu cîţiva membri mai proeminenţi ai acestei tagme m-au convins că filmul feminist le e necunoscut şi avizaţilor, şi neavizaţilor. Aşa că voi comenta - pe foarte lung - lungmetrajul Orlando (1992), care mi se pare unul pe de o parte ilustrativ, pe de alta temperat ca exponent al curentului. De altfel, regizoarea filmului, Sally Potter declară că nu se consideră feministă.

Povestea e cronologic inteligibilă: un tânăr (Orlando) devine, netam nesam, nemuritor. Parcurge astfel mare parte din istoria Angliei, din epoca elizabetană până la cea contemporană. Îşi schimbă şi sexul, devenind femeie în secolul XVIII şi se naşte în prezent. Tilda Swinton, actriţa preferată a lui Greenaway, interpretează rolul principal şi când Orlando e bărbat, fără a face vreun efort (de genul barbă falsă) pentru a-şi masca feminitatea.

Cum era şi de aşteptat, pelicula e ecranizarea romanului omonim de Virginia Woolf, o pionieră a acestei mişcări, contestată de membrele celui de-al doilea "val" al feminismului şi reabilitată de reprezentantele celui de-al treilea. Greu de adaptat, din cauza numeroaselor pasaje lirice şi din cauza stilului brevetat de autoare, "stream of consciousness". Oricum, nici Woolf, nici Potter nu cred în măsurătoarea unei adaptări în funcţie de fidelitatea faţă de original. Regizoarea afirma într-un interviu că o ecranizare care se comportă ca un sclav faţă de roman, care încearcă să-i dea viaţă, e condamnată să plictisească spectatorul, cel puţin din punctul de vedere al s