Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amintiri şterse de praf

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 5 mai 2005 ·

În ultima perioadă am vorbit cu, sau am auzit vorbind, personalităţi care aparţin generaţiei de aur. Desigur că pentru tinerii până în 25 de ani acest subiect poate fi doar o nostalgie penibilă, care nu-şi are loc între ritmuri rock sau informaţii “cool” culese din computere ultrasofisticate. Poate că pentru mulţi dintre noi, “generaţia Angela Similea” sau “generaţia Bölöni” are un numitor comun: valoarea. O valoare pe care rebela generaţie de astăzi nu are cum să o înţeleagă, dar nici nu doreşte asta. Pentru mulţi dintre ei, a şterge de praf geamul dincolo de care se află “generaţia de aur” ar însemna să se vadă depăşiţi. Dacă tinerii nu ar fi atât de porniţi să respingă tot ceea ce vine dinainte de 1989, dacă nu ar lua în râs tot ceea ce nu este ca ei, ar putea învăţa multe. Am revăzut-o, după zeci de ani, pe Angela Similea la o emisiune de televiziune. Sincer, am vrut să trec pe un alt canal, dar nu am putut. A fost fascinantă şi ca apariţie fizică, dar în special datorită atitudinii. Când mă gândesc că majoritatea artistelor în vogă nu reuşesc să scoată o frază fără să înceapă cu “deci” sau fără să fie presărată cu “îîîîîîîîîîî”, că nu reuşesc să exprime o idee coerentă într-o discuţie de o oră, mă întreb ce le determină să privească cu desconsiderare o artistă de talia Angelei Similea. Încă nu mi-a fost dat să aud tineri discutând despre talentul unui artist sau fotbalist din acea generaţie, în schimb sunt ahtiaţi după "ţâţele bengoase” ale cine ştie cărei afone sau tânjesc să ajungă în poziţia unui fotbalist pe care îl ştiu mai mult după marca maşinii decât după numele formaţiei unde joacă. Dacă spuneam chestiile astea riscăm să fim catalogaţi drept nişte depăşiţi, să declanşăm conflicte între generaţii din care cei care vom pierde suntem tot noi. Nu pentru că tinerii ar avea nişte argumente solide, ci pentru că se mulţumesc să ignore tot ceea ce nu vine d

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Euro 2024: Un bărbat a fost împuşcat după ce a ameninţat poliţiştii cu târnăcopul la Hamburg, înaintea meciului Polonia-Ţările de Jos - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost împuşcat de poliţie după ce a ameninţat forţele de ordine cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar, duminică, la Hamburg, cu câteva ore înainte de startul meciului Polonia-Ţările de Jos, de la Euro 2024, relatează L'Equipe. "Potriv

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°