Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SSIF Broker SA

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 9 mai 2005 ·

Continua cresterile pe bursa

•Investitorii nu s-au sfiit sa introduca ordine agresive de cumparare, оnregistrandu-se cresteri spectaculoase pe multe simboluri •SIF4 este singura societate de investitii financiare care are un pret superior valorii activului net

Cu toate ca saptamana 2-6 mai a fost o saptamana de patru zile pentru bursa, оntinderea temporala redusa nu i-a diminuat din semnificatiile pentru investitori. Оn primul rand, a fost a doua saptamana cu o evolutie de ansamblu a pietei pozitiva, confirmand prin aceasta initierea unui faze ascendente a bursei, faza pe care doar evolutia viitoare a pietei va putea sa o transforme оn reluarea trendului crescator. Оn patru zile, indicele BET s-a apreciat cu 6,32, surprinzand evolutia pozitiva a majoritatii titlurilor оn contextul tranzactionarii unor volume importante (600 miliarde lei). A fost vorba оn principiu fie despre hotararile Adunarilor Generale Extraordinare ale Actionarilor - AGEA ale unor companii privind derularea unor majorari de capital, fie despre rezultatele pe primul trimestru al anului 2005. Indiferent de cauze, investitorii nu s-au sfiit sa introduca ordine agresive de cumparare, оnregistrandu-se cresteri spectaculoase pe multe simboluri, cresteri ce aminteau de vremurile bune din urma cu doua luni si jumatate. Este reprezentativ оn acest sens cazul actiunilor BRD, pentru care s-a reluat tranzactionarea joi, dupa оntrunirea AGA/AGEA. Cu toate ca, оn mare parte, hotararile luate nu au adus nimic nou fata de ceea ce se stia de dinainte, actiunile BRD au оnchis ziua la un pret de 46.500 lei (+5,7%), nu оnainte de a atinge maxime de 48.500 lei. Este poate un semn al faptului ca multi investitori au оnteles, оn final, implicatiile operatiunii de majorare-consolidare propusa de banca.

O evolutie buna au avut-o si cele 5 societati de investitii financ

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Mesajul premierului Ilie Bolojan, cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a susținut un discurs, duminică, 20 iulie 2025, în cadrul ceremoniei organizată cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. „Suntem parte a Alianței Nord-Atlantice, iar acest lucru este o garanție și o responsabilit

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 42 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°