Mesajul a fost trimis. Multumesc!

London National Theatre, institutie clasica de vocatie sociala

Publicat in Observator Cultural, joi 12 mai 2005 ·

Considerata institutia teatrala canonica prin excelenta pentru spatiul britanic, Teatrul National din Londra isi asuma astfel rolul public.

Teatrul National are o functie esentiala pentru creatia vie a tarii. In cele trei sali ale sale din South Bank (malul sudic al Tamisei), sint prezentate un amestec de piese clasice si texte noi, cu un repertoriu constant de sapte sau opt spectacole. Miza lui este revitalizarea marilor traditii ale scenei britanice si largirea orizontului in acelasi timp al publicului si al artistilor. Teatrul National aspira sa reflecte in repertoriul lui diversitatea culturii britanice. La Sala Studio, Nationalul ofera spatiu de cercetare si dezvoltare pentru scenele sale si pentru teatru in general.

Prin departamentul educational, Teatrul National se adreseaza spectatorilor de miine. Printr-un program extins de spectacole-intilniri, vizitare a culiselor, muzica de foaier, expozitii si reprezentatii gratuite in aer liber, recunoaste ca teatrul nu incepe si nu se termina cu ridicarea si caderea cortinei. Iar prin seria de turnee, Nationalul isi face cunoscuta activitatea in Marea Britanie si peste hotare.

Teatrul National din Londra are trei sali, in aceeasi cladire, diferite prin tipul de scena si numarul de locuri. Astfel, Olivier Theatre e o sala circulara (amfiteatru) putind primi pina la 1.120 de spectatori, Lyttelton Theatre are scena italiana si 890 de locuri, iar Cottesloe Theatre e un studio pe trei niveluri, cu o scena cu geometrie flexibila si pina la 300 de locuri (in functie de tipul de montare).

De altfel, Teatrul National din Bucuresti se apropie foarte mult, ca potential, de acest mod de organizare (are o sala cu scena italiana – Sala Mare, una amfiteatru – Sala „Liviu Rebreanu“, si doua sali studio, dar nici una dotata modern). Un alt studio, de mici dimensiuni, e dedicat cercetarii (in primu

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum o ora
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 2 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum 58 minute
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

MAE atenţionează că Norvegia a decis prelungirea controalelor la frontieră până în 11 noiembrie

Mediafax acum 20 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Norvegiei că autorităţile norvegiene extind, până la data de 11 noiembrie 2024, regimul de control la trecerea frontierei interne prin punctele de fronti

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 6 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Fosta candidată la preşedinţia SUA Nikki Haley scrie ”Terminaţi-i” pe obuze în Israel

News.ro acum o ora
Fosta candidată republicană la fotoliul de la Casa Albă Nikki Haley a scris ”Terminaţi-i” pe un obuz israelian în cursul unei vizite în nordul Israelului, în apropiere de frontiera cu Libanul, potrivit unei imagini publicate pe X de către deputatul

Premierul Donald Tusk anunţă că Polonia va reintroduce o zonă tampon la graniţa cu Belarus

G4Media acum o ora
Polonia va reintroduce o zonă tampon de 200 de metri la graniţa cu Belarus la începutul săptămânii viitoare, a anunţat miercuri premierul Donald Tusk, după ce un militar a fost grav rănit după un atac la graniţă, relatează Reuters. Zona de frontieră

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 4 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°