Hans Bellmer, Mica anatomie a imaginii,
Traducere si adnotari de Serban Foarta, Editura EST, Bucuresti,
2005, 96 p.
Prin constructia sa, Mica anatomie a imaginii se impune nu doar ca text, ci si ca obiect plastic. La aceasta impresie contribuie pe de o parte desenele autorului, realizari artistice ale viziunii lui Bellmer, inserate in discursul pe care il completeaza astfel cu forta imaginii. Caracterul pluridimensional al lucrarii decurge insa in primul rind din multiplicarea perspectivelor asupra obiectului supus analizei: imaginea, ca loc al intilnirii dintre corporal si psihic, dintre sine si celalalt. Astfel, anatomia, pe linga subiect si metoda, este si realitate structurala a unui corp textual hibrid.
Pentru Hans Bellmer, care se afirma in anii ’30 cu papusile sale in marime naturala, avind configuratii stranii si puternic erotizate, studiul anatomiei imaginii presupune descifrarea mecanismului de formare a imaginii raportat mai ales la imaginile anatomiei umane. Observatiile sale asupra inconstientului fizic sint tributare teoriilor freudiene si apeleaza spre exemplificare la cazuri clinice, uneori patologice. Bellmer explica diferitele moduri de expresie prin unul si acelasi mecanism psiho-fiziologic: „Expresia cu ceea ce intr-insa e placere, e o durere deplasata, adica o eliberare.“ Expresia ar tine asadar de un centru de excitatie virtual care il dubleaza pe cel real, ducind de la indispozitie la imaginea ei. Virtualul si realul se situeaza insa pe o axa de reversibilitate astfel incit se intrevede o a doua etapa in procesul de prelucrare a constiintei.
Intr-o prima faza, fenomenul unic intr-un plan inferior se divizeaza pentru ca mai apoi sa fie refacuta sinteza opozitelor ca modalitate superioara a eului si a realitatii sale. Partea centrala in Mica anatomie a imaginii este dedicata Anatomiei dragoste
