Pentru mine, biblioteca a insemnat o initiere in viata inainte, poate, ca viata sa poata avea un inteles coerent. Biblioteca a insemnat, desigur, initiere intr-o viata aparte, o viata cu irizarile misterului si cu inervatiile suave ale imaginarului. Cartile au reprezentat repere sigure de conduita, oscilografe ale temperamentului propriu si unitati de masura ale curajului de a fi, de a te exprima, de a nu te injosi. Cartile m-au invatat totul. Mai mult, poate, decit cei din jur. Scriitorii, siluete imprecise, vagi, indepartate, mi-au fost mai apropiati decit cei din proximitatea mea directa. Cartile m-au invatat sa gindesc pe cont propriu, sa traiesc in conformitate cu anumite norme stabile si liber consimtite, m-au invatat sa ignor mitocania, sa detest necinstea, sa iubesc adevarul si sa dispretuiesc minciuna.
Cartile m-au invatat ca o viata traita cu adevarat e aceea fara compromisuri. Cartile bune m-au invatat ca nimic nu e mai de pret decit respectul celuilalt si aderenta la valorile umanului.
Pot sa consemnez, in existenta mea de cititor cit de cit atent, carti-martori si carti intelepte, carti delicate si carti atroce, carti intelepte si carti distractive, carti pline de miez si carti pline de haz, carti ce se infrupta din trecut si carti ce privesc catre viitor, laolalta cu altele infipte in solul prezentului. De aceea, o zi pierduta e o zi in care nu am rasfoit macar o carte, nu am cintarit gesturile unui personaj, nu am pipait conturul inefabil al unei metafore, nu am respirat orizontul de taina al trecutului. De altfel, nu cunosc emotie mai profunda, mai tulburatoare, decit aceea a intilnirii cu o carte indelung cautata, cu o carte care mi-a fost, temporar, interzisa din varii motive. Prezenta cartii, ca obiect atit de fragil, prezenta imateriala a sensurilor inchise in ea, aromele de vechime ori de taina incifrate in acele pagini, toate