Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flori de un milion de euro pe luna

Publicat in Jurnalul, duminică 15 mai 2005 ·

Romanii cumpara de peste un milion de euro lunar flori in ghivece. Cele mai vandute plante sunt cele cu flori puternic colorate, petuniile si muscatele curgatoare, precum si magnoliile.

de DANIELA IVAN CERERE. Cele mai cautate flori sunt plantele curgatoare, frumos colorate Piata plantelor ornamentale s-a cifrat anul trecut la peste 12 milioane de euro. Adica, fiecare roman a cheltuit, in medie, pe flori, 40 de eurocenti, conform declaratiilor facute de Traian Saplacan, patronul firmei Tria’s Amway. "Mai mult de 85% din veniturile firmei mele provin de la salariati, pensionari si copii. Acestea sunt categoriile care iubesc foarte mult florile si prin urmare cumpara des", spune Traian Saplacan.

PIATA. Plantele care se vand in Romania provin, in marea lor majoritate, din Olanda, patria florilor. La nivelul tarii, exista 15 firme importatoare, dar piata este aprovizionata in proportie de peste 85% de cinci companii mari, care au inceput sa faca si productie. "Aproape jumatate din ceea ce vindem este cultivat de noi, restul importam", spune Carmen Petre, director de vanzari la firma Corona Garden. Firmele se ghideaza dupa prognoze de piata. "Am facut un studiu privind saturarea pietei. Concluziile sunt ca nu ne vom confrunta cateva generatii la rand cu acest fenomen", spune Saplacan. El adauga ca "noi, romanii, avem un plus de sensibilitate pentru plante".

CUMPARATORII. Alaturi de persoanele fizice, si companiile au inceput sa cumpere plante ornamentale.

Firmele "cu blazon" se muta in sedii noi, la vedere, iar din birourile moderne nu pot lipsi plantele. "Patronii au inceput sa se intereseze si sa cumpere flori. Ei cauta plante ornamentale - palmieri, ficusi - pentru interioare si plante curgatoare frumos colorate pentru terase." Multi dintre clienti vor plante care au flori pe tot parcursul anului. Le spun ca asa ceva nu exista", op

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum o ora
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 4 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 56 minute
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°