Rareori mi-a fost dat sa vad o distanta mai mare intre aprecierea de care se bucura un om politic in exteriorul tarii si cea de acasa, ca in cazul presedintelui PSD recent ales, Mircea Geoana.

Fiind mai mult in strainatate, din anul presedintiei noastre la OSCE (2001), am fost unul dintre putinii martori neangajati politic ai ascensiunii sale externe, si dau marturie ca simpatia de care s-a bucurat si se mai bucura partial Mircea Geoana in strainatate nu e comparabila cu a nici unui ministru de Externe dinaintea lui si, dupa parerea mea, a nici unui prim-ministru de pana acum.

Nu totul s-a datorat contractelor oferite fara licitatie marilor puteri sau cheltuielilor de protocol nelimitate, cum sustin criticii sai (desi si acestea au contat).

Geoana este singurul om politic roman care copia, nu superficial, ci integral, stilul american de a face lucrurile: telefoane personale, consultare larga, investitie in subiecte de interes general fara profit imediat pentru Romania, recrutare activa de idei bune indiferent de unde ar veni, si de oameni capabili.

Geoana, ca actor politic propriu, era cosmopolit, asa cum liderii din Est, nu numai romanii, reusesc mai greu, si cu asta cucerea multa lume. Cat era de bun la treaba asta s-a vazut in anul presedintiei OSCE, cand toata lumea era cu el, in timp ce de rivalul lui, Adrian Severin, toti se fereau.

Severin, un om cu calitati, dadea un spectacol de agenda personala si vanitate puerila neindemanatic ascunsa, in contrast cu care Geoana stralucea si mai mult.

E interesant de vazut cum s-a ajuns de aici la catastrofele din 2004 si la esecul presedintiei lui Mircea Geoana pe care i-o pregatesc unii in aceste zile. In primul rand, Geoana se stia slab, avea in spate viteza cu care sarise in barca lui Constantinescu si afacerile, cred minore, dar cercetate oficial p