Demagogie si circ sunt stari de fapt care par a merge la sufletul prea multora dintre romani. Am vazut slabiciunea multora dintre noi pentru minciuni ambalate in hartie lucioasa, pentru populisme de prost gust, pentru circ, asa cum am vazut si slabiciunea multora pentru pomeni, pentru orice vine (doar momentan) gratis. Am fost pacaliti nu o data de figuri de ceara, care una arata, si alta gandesc. Parca nu ne-am invatat minte si continuam sa persistam in aceeasi greseala.
Am asistat, si zilele trecute, la scene care ne fac sa ne gandim ca, adesea, chiar ne meritam soarta. Am vazut oameni - care pana mai ieri plangeau, poate doar de ochii lumii, dar plangeau de mila sinistratilor carora apele le-au luat totul - cum au intrat in transa in fata frazelor elaborate, frumoase si incarcate de poezie, pe care membri ai fostului partid de guvernamant le rostesc acum. Uitand parca de faptul ca durerea pe care acum o compatimesc li se datoreaza acelora. Este ciudat si dezgustator cum oamenii acestia - care si-au pus acum mastile de doliu - sunt vazuti, sunt prezentati, sunt crezuti drept cei buni, cei care stiu sa le vorbeasca frumos oropsitilor, sa le aline suferinta, sa le promita ca vor face, si vor face, si vor face. Este ciudat si dezgustator cum oamenii care nu au fost in stare, pe care nu i-au interesat posibilele dezastre sa vina acum, cu figuri transfigurate, si sa atate, cu metafore si epitete bine slefuite, durerea unor oameni batuti de stihii. Dar este ciudat si dezgustator si ca se gasesc urechi care sa-i asculte si ochi care sa-i priveasca fara sa aiba puterea de a le intoarce spatele. Cei de acum - care macar incearca sa dreaga raul - sunt acuzati ca nu stiu sa zambeasca atat de frumos, ca nu stiu sau nu vor sa faca show-uri media si sa pozeze artistic in fata camerelor de luat vederi cu mana dupa umerii oamenilor saraciti de ape, sunt pusi la zid ca niste i