Istoria universală este încă puternic dominată de mituri. Parte dintre ele sunt "dărâmate", o altă parte încă mai rezistă în mentalul colectiv, iar altele se nasc în prezent. Atât la românii, cât şi la ungurii din Transilvania, noile

"construcţii" răspund unor nevoi acute: nevoia de raportare la o istorie în care se regăsesc simboluri dintr-un trecut puternic personalizat, iar această nevoie de mit, de raportare la un trecut istoric idealizat, se concretizează de cele mai multe ori în statui.

Înainte de primul război mondial, Târgu Mureşul, oraş din fosta monarhie austro-ungară, era puternic marcat de simbolurile derivând din istoria maghiară. Două dintre aceste simboluri dominau frumosul parc din centrul oraşului: statuia conducătorului revoluţiei paşoptiste maghiare Lajos Kossuth şi cea a generalului paşoptist de origine poloneză Bem Jozsef. Noile realităţi politice de după 1918 au făcut însă ca aceste două statui să fie ridicate de acolo fără însă ca autorităţile române să le găsească noi locuri de reamplasare în oraş. Alte statui le-au luat însă locul, dar nu pentru mult timp. Statuia lui Avram Iancu, amplasată aproximativ în acelaşi loc în care se aflase cea lui Bem, a rezistat până în 1940. A fost ridicată de autorităţile române în retragere şi amplasată temporar la Câmpeni. N-a mai revenit niciodată la Târgu Mureş, dar o copie a celei "plecate" la Câmpeni a fost reamplasată în parc. O altă statuie, Monumentul latinităţii din faţa Prefecturii, a fost donată în 1924 de statul italian oraşului Târgu Mureş, semn de recunoaştere al unui trecut în parte comun. Şi această statuie a fost ridicată în 1940 de autorităţile române şi dusă la Turda. Monumentul latinităţii a revenit însă în Târgu Mureş în forma originală în anul 1991 şi a fost reamplasată în acelaşi loc. Destinul statuilor, la fel de nesigur ca şi al celor care le-au ridicat, dovedeşte faptu