Mihai IGNAT
kleinpoeme
Editura Aula, Brasov, Colectia „Frontiera“, 2004, 48 p.
Volumul din 2004 al lui Mihai Ignat, kleinpoeme, nu aduce un sound nou, dimpotriva. Si bine face, pentru ca poezia lui Mihai Ignat – incepind cu debutul in volumul colectiv Tablou de familie si continuind apoi cu seria cartilor avindu-l ca personaj pe Klein (Klein, 1995, Eu, 1999, Klein spuse, 2001 si Poeme in doi, 2003) – se identifica cu un anume stil sau mai corect spus ritm poetic, sincopat, care intii intriga, iar mai apoi place. Un ritm de improvizatie jazzistica, ascutit, rupt, dar, de fapt, tinind intr-o surdina bine controlata notele tandre si sentimentale: „rostul meu e/ sa nu fiu/ sentimental“ (Frumusetea inca merge pe jos).
Unul dintre secretele formulei se intrezareste chiar in titlul de mai sus: frumusetea care inca merge pe jos inseamna tocmai acest echilibru poetic personal intre, pe de o parte, simbolismul marilor teme/ metafore si, pe de alta, biografismul extrem/ minimalist. Mica distanta este favorizata si de inventarea personajului Klein – firul de legatura al mai multor volume succesive –, care permite jocul mai multor voci lirice (persoana I, a II-a sau a III-a).
Interesant e ca in volumul de fata, cu exceptia titlului, numele lui Klein nu e pomenit nicaieri. Dar noi citim avind deja in minte complicitatea cu un personaj generic, suplinind naratorul ironic din proza postmoderna: „In vara in care mi-au aparut/pete pe scafirlie/ soarele ardea atit de tare incit/ lumina parea intermitenta// doamna de la noua/ si-a lasat pantoful/ pe Drumul National 15// in vara in care, pentru o clipa,/ am crezut ca pe piciorul meu sting/ coboara o omida/ si nu era decit/ o dira de sudoare// secretosul de M. si-a cumparat/ haina de piele cu capse// si sora lui a devenit constienta/ de propria sen…, senz…, ma rog,/ intelegeti voi, se ve
