Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se pregateste dublarea pretului gazelor

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 28 mai 2005 ·

Potrivit purtatorului de cuvint al Distrigaz, aceasta s-ar intimpla pina la 1 ianuarie 2007, cind am intra in UE. In iulie, un metru cub ar putea ajunge la aproape 8.000 lei, de la 6.000 lei. Scoaterea abonamentului lunar la gaz nu va insemna si excluderea acestuia din factura. "Acesti bani care veneau din incasarile de la abonamente trebui sa fie recuperati altfel", a declarat Marius Alexandrescu, purtatorul de cuvint al Distrigaz Nord. Solutia propusa ANRGN este majorarea pretului la gaz. "Astfel, daca inainte de includerea abonamentului pretul unui metru cub de gaz era de 6.173 lei, de la 1 iunie acesta va fi majorat cu 10-15%, ceea ce inseamna ca va ajunge la aproximativ 7.098 lei", a precizat Alexandrescu. Pe linga aceasta majorare, de la 1 iulie va mai fi una. "Procentul cu care se va majora pretul la gaz atunci va depinde de mai multi factori. Unul dintre acestia se refera la abonamentele pe care le-au platit consumatorii in cele doua luni. Daca ANRGN va decide sa dea banii inapoi consumatorilor, majorarea pretului la gaz ar putea fi de 10%, daca nu acest procent ar putea fi mai mic", a explicat purtatorul de cuvint al Distrigaz Nord. Concret, aceasta noua majorare va face ca pretul unui metru cub de gaz sa fie de la 1 iulie de aproximativ 7.806 lei. Majorarile tarifelor la gaz vor continua in fiecare trimestru pina in 2007 pentru a se ajunge la nivelul preturilor statelor Uniunii Europene. "Probabil ca pina atunci pretul la gaz va fi majorat cu 100%", a precizat Alexandrescu. (Mariana ZBERIANU) Potrivit purtatorului de cuvint al Distrigaz, aceasta s-ar intimpla pina la 1 ianuarie 2007, cind am intra in UE. In iulie, un metru cub ar putea ajunge la aproape 8.000 lei, de la 6.000 lei. Scoaterea abonamentului lunar la gaz nu va insemna si excluderea acestuia din factura. "Acesti bani care veneau din incasarile de la abonamente trebui sa fie recuperati altfel", a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Percheziţie la locuinţa cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază - VIDEO

News.ro acum 13 minute
Poliţiştii fac, luni seara, o percheziţie la locuinţa din Bucureşti a cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază. Potrivit unor surse judiciare, percheziţia are loc la un imobil

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 4 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Olanda permite Kievului să folosească avioanele F-16 în atacuri asupra ţintelor militare în Rusia

G4Media acum 34 minute
Ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, a asigurat luni că Ucraina va fi autorizată să folosească în atacuri asupra teritoriului rus cele 24 de avioane F-16 pe care Olanda le va dona armatei ucrainene, relatează agenţia EFE, citată de Agerpr

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum o ora
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°