Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicamente gratuite... dar cu bani

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 30 mai 2005 ·

de la 1 iunie, copiii vor beneficia de medicamente gratuite, insa la pretul de referinta. la cele mai multe medicamente, pretul de vinzare este mai mare, iar diferenta va fi suportata din buzunarul pacientului Medicamentele prescrise minorilor (inclusiv sugarilor), studentilor, elevilor si ucenicilor care au virsta sub 26 de ani si nu obtin venituri din munca ramin gratuite, insa aceasta gratuitate va fi acordata la pretul de referinta. Pentru fiecare medicament in parte, acest pret este stabilit de Ministerul Sanatatii la nivelul celui mai ieftin produs de tipul respectiv aflat pe piata. Daca asiguratul doreste un produs echivalent cu cel de baza, dar mai scump, va trebui sa acopere doar diferenta de pret dintre cele doua produse. Aceeasi situatie exista si in cazul femeilor ?nsarcinate sau lauzelor care au venituri mai mici decit salariul de baza minim brut pe tara. In aceeasi categorie mai intra veteranii de razboi, persoanele cu handicap, fostii detinuti politici si revolutionarii, potrivit oficialilor MS. Conducerea Ministerului a mai informat ca valoarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul acestor persoane se va suporta din fondul de asigurari sociale de sanatate, la nivelul pretului de referinta sau al pretului de decontare, si nu al pretului de vinzare. "Aceasta noua reglementare este benefica doar pentru stat, nu si pentru asigurat. Medicii vor trebui sa prescrie medicamente ieftine, care, de cele mai multe ori nu se mai gasesc in farmacii. Aceste medicamente vor putea fi inlocuite cu medicamente scumpe din import, bolnavul fiind nevoit sa plateasca diferenta de bani", ne-a spus Fevronia Stoica, presedinta Colegiului Farmacistilor Vrancea. Medicamente romanesti de proasta calitate Noile modificari din sistemul sanitar vor da batai de cap si medicilor de familie, care vor trebui sa aiba grija sa prescrie medicamente cit mai ieftine, pentru a nu depasi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 8 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 7 ore
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 12 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 8 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 12 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 10 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Rezultate LOTO 6/49 duminică 23 iunie 2024. Report de peste 2 milioane euro. Care sunt numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 10 ore
Loteria Română a anunțat numerele câștigătoare de duminică, 23 iunie 2024. Reporturile la LOTO 6/49 depășeșc suma de 2 milioane de euro, în timp ce reportul cumulat la Noroc este de peste 1,90 milioane de euro, iar la Joker categoria I a depășit sum

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/27°
mar.

16°/28°
mie.

18°/25°
joi

17°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°