Problema finalei

Povestea începe, ca toate istoriile care povestesc miracole, într-un loc nu prea luminos, dar binecuvantat cu un dar neasemuit: cimentul marin, tesutul vietii laolata. Numele locului: Liverpool - port si fagure de case afumate, stare de spirit mucegaind de ploi si neguri victoriene, ocean proletar. Asa ceva nu se poate nici fabrica, nici comanda. Cimentul marin tine împreuna apele marii si tot el topeste în aceeasi panza generatii care nu s-au cunoscut. Cand a intrat pe teren în seara Finalei, Liverpool era o echipa încarcata de ciment marin. Vreme de 45 de minute aceasta înzestrare a fost martora buimaca a usurintei milaneze de a trai. Maldini a punctat aproape înainte de începerea meciului. Era secunda 51 si Milan demonstra categoric ca Liverpool vine dintr-o lume înceata si bolovanoasa. Demonstratia a parcurs toate etapele ei logice. La 2-0 si, mai ales, la 3-0, Milan încheiase tot repertoriul cunoscut. Kaka a lucrat o pasa lunecoasa ca o coapsa de mulatra si Crespo a restrans executia la o întepatura de vechi matador. Milan punea, pur si simplu, în discutie legitimitatea finalei: ce cauta Liverpool, o echipa atat de mica, într-o finala atat de mare? Ce cauta omul de rand si aspiratia needucata, la masa unde se decide mersul lumii? Raspunsul a venit dupa pauza. Liverpool a descarcat 11 tone de ciment marin peste Milan. Ce se poate povesti despre aceasta fundatie construita din mers?

Despre ce a spus Benitez

In aparenta, Rafael Benitez, înfasurat, pentru 15 minute, într-o toga întunecata, a declamat o formula rituala. La revenirea în teren, nimeni n-a controlat încheieturile celor 11 din Liverpool. Nu vom sti niciodata daca ritualul a fost însotit de varsare de sange. In realitate, Benitez nu putea face prea mult. Intamplarea corectase deja marea greseala cu care Benitez a început partida: dupa 30 de minute de joc, Harry Kew