Cercetarea arhivelor este totdeauna şi o aventură intelectuală. Uneori, ea te pune în faţa unor situaţii nescontate, surprinzătoare care, la rândul lor, te pot îndruma către alte investigaţii.
E ceea ce mi s-a întâmplat de pildă când - cu prilejul unei burse de studiu în Germania - am avut acces şi la Arhiva diplomatică a Ministerului de Externe german, aflată atunci, nu mai ştiu dacă şi acum, la Bonn. Era la scurtă vreme după publicarea studiului meu imagologic "Noi" germanii "noştri" care a cuprins răstimpul de la primele ecouri despre germani în spaţiul lingvistic românesc până la intrarea ţării în primul război mondial şi pe care intenţionam să-l continui cu o privire cuprinzătoare asupra perioadei interbelice. încât, printre altele, am purces şi la o cercetare, pe cât am putut mai amănunţită, a rapoartelor trimise superiorilor lor de către diplomaţii germani acreditaţi la Bucureşti.
în aceste circumstanţe, m-am pomenit pus în faţa unor documente ce priveau nu numai oameni politici sau conciliabule mai mult sau mai puţin ferite de ochii marelui public, ci şi intelectuali intraţi în vizorul diplomaţiei şi încă în ipostaze total neaşteptate, mai ales după înscăunarea nazismului. Cum s-a întâmplat, între alţii, cu Nichifor Crainic.
Un prim document de această natură a fost un raport al consulatului german din Braşov, datat 14 septembrie 19331). O precizare din fruntea lui arăta că se referea la solicitarea altor exemplare din broşura "Lupta Germaniei pentru cultura occidentală". Mi-am aruncat doar privirea asupra filelor îngălbenite de vreme şi eram gata să trec mai departe când atenţia mi-a fost brusc atrasă de cuvântul: "Calendarul". încât am renunţat la gestul pe care începusem să-l schiţez şi am început să citesc, iar acum reproduc, în traducere, respectiva parte a raportului:
"Ziarul bucureştean ŤCalendar