Mesajul a fost trimis. Multumesc!

600 de muncitori ieseni fumatori, intr-un experiment medical inedit

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 1 iunie 2005 ·

Aproape 600 de muncitori fumatori din intreprinderile din Iasi vor fi testati pentru determinarea nivelului de nicotina din corp. Acestia vor trebui sa ofere voluntar probe de urina care vor fi testate apoi in cadrul Institutului de Sanatate Publica (ISP) Iasi. "Aceasta testare are dublu scop. Primul este constientizarea angajatului iesean asupra efectelor nocive ale fumatului in ce priveste sanatatea sa personala. La acest punct angajatului testat i se vor explica rezultatele testului si se va incerca convingerea lui de a renunta la fumat prin determinarea lui de a participa la niste lectii despre fumat. Al doilea scop este informarea acestuia asupra metodelor pe care le aplica angajatorii din strainatate, si anume faptul ca un nefumator are mai multe sanse de a fi angajat decit un fumator", a spus dr. Daniel Mardare, din cadrul Departamentului pentru Promovarea Sanatatii al Directiei de Sanatate Publica Iasi. Intr-o prima etapa, au inceput deja sa fie testati 300 de muncitori fumatori, selectionati ca reprezentantivi, atit femei cit si barbati, restul de 300 urmind sa intre in studiu pina la sfirsitul acestui an. "Fumatul este o problema de sanatate publica, si de aceea am demarat acest studiu in rindul acestei categorii sociale. Urmarim sa-i convingem pe acesti oameni ca fumul de tigara nu este deloc ceva trecator si are consecinte chiar si la locul lui de munca. Fumatorii vor fi sensibilizati si asupra faptului ca, prin obiceiul lor, imbolnavesc pe colegii lor nefumatori", a spus la rindul sau Clementa Vartolomei, cercetator principal la ISP Iasi. In paralel cu acest studiu, vor fi demarate si controale in vederea respectarii Legii 349 privind fumatul in institutiile si unitatile de alimentatie publice. Inspectorii de control din cadrul DSP Iasi spun ca, in cursul anului trecut si pina in prezent, au fost aplicate doar doua amenzi, amindoua unei unitati de alimen

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 26 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum 2 ore
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

ONU înfiinţează un organism pentru protejarea cablurilor submarine, infrastructură esenţială pentru comunicaţiile globale

News.ro acum 3 ore
Agenţia tehnologică a Naţiunilor Unite (ITU) a anunţat crearea unui nou organism dedicat protejării cablurilor submarine, o infrastructură vitală care transportă peste 99% din datele internaţionale, transmite Reuters. Decizia vine în urma mai multor

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°