In presa romaneasca au aparut recent citeva atacuri la persoana a caror tinta am fost. Totul a plecat de la o scrisoare catre Presedintele Romaniei, semnata de 25 de universitari romano-americani, alaturi de care am avut onoarea sa semnez si eu, scrisoare publicata integral de Observator cultural in nr. 268. in acest document se aducea in discutie un articol cu stil abrupt, scris de dl M. Mihaies si acceptat pentru publicare in nr. 15/2005 al Romaniei literare. Scrisoarea semnala ca „dl Mihaies este cu totul nepotrivit pentru a ocupa functia de vicepresedinte al Institutului Cultural Roman“.
In scrisoarea deschisa nu e mentionata nicaieri demisia, ci o incompatibilitate intre manifestarea opiniilor si functia pe care au semnalat-o ulterior si alte voci ale societatii civile. De cind am semnat acea scrisoare deschisa, am anticipat ca vor urma atacuri la persoana; imi era cunoscut registrul publicistic pe care dl Mihaies il frecventeaza. Faptul ca au existat reactii inteligente, pertinente, de substanta, din partea societatii civile ma face sa cred ca aceste discutii nu sint zadarnice.
Pentru mine, insa, indiferent de aceste atacuri, e mai importanta deschiderea unei discutii asupra criteriilor de valoare ale timpului nostru. O discutie despre optiuni, despre performanta in cultura, despre activitatea institutiilor romanesti care ar trebui sa aiba de-a face cu asta. Abia acest lucru e important, iar nu persoanele care sustin aceste idei.
Daca doua drumuri ti se deschid inainte, alege-l pe cel mai greu, asa s-ar putea descrie una dintre optiuni.
Nu mi-e teama sa incerc probleme grele, nu mi-e teama sa studiez subiecte dificile si am rabdare sa inteleg o idee la care stiu ca putini ajung. Vin de departe, vin dintr-o biblioteca unde intra putini si unde si mai putini inteleg. Nu ma feresc de realitatea politica sau sociala a vremi
