În ultimii doi ani am făcut o colecţie de promisiuni care debutează cu următoarea propoziţie: "Asta chiar că va fi o experienţă americană pentru tine". Am auzit asta în prima zi, cînd, după 14 ore de zbor, buimac, murdar şi cu fruntea alunecoasă ca un derdeluş, am păşit pentru prima oară într-un Wal-Mart Supercenter, o catedrală capitalistă demnă de un consumator american. Pentru mine, experienţa Wal-Mart e autentic americană, pe atît cît experienţa Selgros e autentic mioritică, iar o ceremonie de absolvire e caracteristică Americii, cam tot aşa cum banchetul de la terminarea liceului e caracteristic românesc. Pentru alţii - în special pentru americanii care au făcut o pasiune din a-şi da singuri şuturi în fund, savurînd serile în care se gudură ca masochiştii la filmele lui Michael Moore - nimic nu spune mai mult despre America de azi ca Wal-Mart. Wal-Mart e o ţintă uşoară pentru că, într-o mare măsură, e întruchiparea visului postcomunist de a avea mereu banane în bucătărie, la un preţ redus. Rîuri şi rîuri de rafturi, culoare întregi de reduceri, reduceri la reduceri şi reduceri la produsele care au fost deja reduse de cîteva ori. Pentru snobimea liberală americană, Wal-Mart e paradisul celor din clasa de jos, conservatori care vor să îl aleagă pe Iisus preşedinte. Timp de trei săptămîni, New York Times a publicat o serie de articole despre clasele sociale din America contemporană. În ultimii 15 de ani, conceptul de clasă a fost relativ îngropat - explozia economică sub tutela lui Bill Clinton, răbufnirea şi prăbuşirea companiilor dependente de Internet şi de ce nu, utopia stelei fără nume promovată de "reality TV" nu au făcut decît să accentueze ideea că visul american e la fel de tangibil ca în vremurile cînd Statuia Libertăţii era poarta către o viaţă nouă. Boom-ul economic şi comerţul bazat pe forţa de muncă ieftină şi exploatabilă made in India sau Tai