Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razboi total in justitie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 3 iunie 2005 ·

Pe de alta parte, Ministerul Justitiei afirma intr-un comunicat de presa ca membrii CSM ar fi trebuit sa avizeze favorabil sau nu, in 30 de zile, cele trei proiecte de legi. Mai mult, ministrul Macovei sustine ca printre modificarile propuse pentru care s-a cerut avizul erau si cele referitoare la ?salariile memebrilor CSM, dotarea cu masini si infintarea unui cabinet al presdintelui CSM?, se spune in comunicat. Ministrul declara, pe de alta parte, ca maguistratii au votat doar pentru sporurile si majorarile salariale ce se cuvin celor care fac parte din CSM. Monica Macovei a mai afirmat ca ?membrii CSM continua sa alimenteze artificial o disputa cu ministerul, incercind sa se opuna reformei?.

Legi in disputa

Cele trei legi - privind statutul magistratului, legea de organizare si functionare a CSM, dar si legea de organizare judecatoreasca - vor intra in vigoare, conform procedurii, in cel mult doua saptamini dupa ce presedintele Traian Basescu va semna actul. Procedura pentru intrarea in vigoare a proiectelor de legi privind reforma in justitie este la un pas de a fi pusa in aplicare. Dupa ce guvernul si-a asumat raspunderea pentru cele trei legi, proiectele vor intra in discutia plenului parlamentului. Astfel ca, in maximum doua saptamini, procurorii si judecatorii sefi de instante vor fi obligati sa sustina un examen pentru a-si pastra fotoliile. In acest moment in tara sint aproximativ 1.900 de procurori si peste 3.000 de judecatori. De asemenea, procurorul general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie si al Parchetului National Anticoruptie sint numiti de presedintele tarii, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Pe de alta parte, presedintele poate sa respinga propunerea ministrului, dar trebuie sa-si motiveze de fiecare data refuzul. (Ramona Feraru)

Premierul cere parl

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Euro 2024: Un bărbat a fost împuşcat după ce a ameninţat poliţiştii cu târnăcopul la Hamburg, înaintea meciului Polonia-Ţările de Jos - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost împuşcat de poliţie după ce a ameninţat forţele de ordine cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar, duminică, la Hamburg, cu câteva ore înainte de startul meciului Polonia-Ţările de Jos, de la Euro 2024, relatează L'Equipe. "Potriv

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°