La 26 - 27 de ani, majoritatea tinerilor au deja o meserie, o familie, o parte din vise realizate. La aceasta varsta, doua surori din Cenei sunt, de-o viata, imobilizate in scaune cu rotile. Pentru Antonela si Luminita, bolnave de distrofie musculara, fiecare rasarit de soare nu este nimic altceva decat o lupta pentru inca o zi din viata. "Prietenii nu fug de noi" La nastere nu se deosebeau cu nimic de ceilalti copii. "Antonela avea doi ani si jumatate, iar Luminita avea patru ani cand le-a atins boala. Pana atunci erau copii normali, mergeau ca orice copil, se jucau. Dar cand boala le-a lovit, nu li s-au mai dezvoltat muschii si au ramas in scaune cu rotile", povesteste Maria, mama celor doua.
Chiar daca, uitandu-te la ele, te intrebi de unde au energia de a vrea sa mearga mai departe, de a visa la un maine mai bun. Antonela si Luminita au tinut cu orice pret sa aiba o viata cat se poate de normala. Pana in clasa a patra au mers la scoala. "Trebuia sa stim macar sa scriem si sa socotim. Ne-am dat seama ca nu vom putea aspira la ceva mai mult, dar macar atat. Poate ca daca la Cenei aveam liceu, il absolveam pentru, ca la amandoua ne-a placut sa invatam", spune Luminita.
Ajutate de parinti, cele doua tinere au incercat sa mearga mai departe si sa accepte ca viata lor va fi altfel. Tocmai de aceea au incercat, pe cat posibil, sa isi dezvolte talentele. Antonela, spre exemplu, se simte cu adevarat implinita atunci cand deseneaza. Are insa nevoie de multa liniste. "Numai asa pot sa fac o lucrare cum trebuie. Imi place foarte mult sa desenez flori, pentru ca mi se par pline de viata". Luminita este pasionata de tot ceea ce inseamna lucru de mana. De la tricotat si pana la cusut goblene, face orice. Talente pe care, spune ea, si le poate pune in practica mai ales iarna. "Vara preferam sa stam cat mai mult timp afara, sa ne vedem cu prietenii. Avem foarte m
