Regizorul Stefan Iordanescu a contestat, joi, concursul organizat de Primaria municipiului Arad pentru ocuparea postului de director al Teatrului "Ioan Slavici" din oras. In contestatia depusa, Iordanescu, singurul candidat la conducerea institutiei de cultura, a criticat modul defectuos in care a fost organizat examenul, acuzand inclusiv faptul ca una scria in anuntul oficial si alta s-a petrecut in fapt. Una dintre obiectiile contestatiei face referire la componenta comisiei de concurs si la prezenta membrilor acesteia in momentul desfasurarii primei probe si in cel al notarii lucrarii scrise. Astfel, potrivit unei hotarari emise de Consiliul Local, primarul municipiului, Gheorghe Falca, a fost mandatat sa desemneze componenta comisiei, care a avut urmatoarea componenta: Falca Ð presedinte, Ilinca Tomoroveanu (reprezentant al UNITER), Cristian Moisescu, Viorica Graur, Daniela Andreica Ð membri, si Adriana Sobaru Ð secretar. Iordanescu acuza faptul ca din comisia de concurs, care a stabilit subiectele lucrarii scrise nu a facut parte, practic, unul dintre membri, si anume Ilinca Tomoroveanu. In plus, "membrii comisiei si, in mod special, presedintele ei, nu au fost prezenti in totalitate la deschiderea plicului ce continea subiectele lucrarii scrise", a mentionat Stefan Iordanescu in contestatie. El a adaugat ca nici la evaluarea lucrarii candidatului "nu a fost intrunita aceasta comisie in totalitatea ei, lipsind acelasi reprezentant al UNITER". In anuntul oficial, publicat de Primarie in presa locala, se precizeaza ca toti candidatii pentru functia de director al Teatrului "Ioan Slavici" vor sustine o lucrare scrisa, proiectul de management si artistic al institutiei pe o perioada de cinci ani, si un interviu, cu teme din legislatia din bibliografia de concurs. In contestatia sa, Iordanescu a aratat ca, potrivit celor date publicitatii de municipalitate, "lucra