Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitor sumbru pentru consilierii locali ai PNL

Publicat in Ziua Constanta, vineri 10 iunie 2005 ·

Puiu Hasotti sustine ca orice mustrare ar fi prea mica pentru liberalii care au votat in interesul PSD

Biroul Permanent Municipal al PNL va decide astazi daca va retrage sprijinul politic celor sase liberali din Consiliul Local * Vicepresedintele PNL, senatorul Puiu Hasotti, a declarat reporterilor cotidianului "ZIUA de Constanta" ca nici unul dintre cei sase liberali nu va mai fi consilier pentru inca un mandat * Hasotti sustine ca se va ocupa personal de cei care au gresit la ultima sedinta a CLM * In schimb, consilierii locali liberali sunt de parere ca masura este pripita si nejustificata In cadrul ultimei sedinte a Consiliului Local Municipal, reprezentantii PNL au votat cot la cot cu cei ai PRM si PSD in vederea aprobarii taxelor si impozitelor locale pentru anul 2006, inclusiv cele speciale, printre care taxa de protectie si cea de bariera. Desi anterior sedintei liberalii sustineau contrariul, reprezentantii PNL din cadrul CLM au aprobat fara nici un amendament proiectul de hotarare propus de primarul Radu Mazare.Comportamentul liberalilor, "digerat" cu greu de liderii filialei locale, va fi discutat astazi in sedinta Biroului Permanent Municipal al PNL, cei sase consilieri locali ai acestui partid riscand sa isi piarda sprijinul politic.Presedintele organizatiei municipale a PNL, Gabriel Caciuloiu, a declarat reporterilor cotidianului "ZIUA de Constanta" ca cei sase consilieri locali ai partidului risca sa devina independenti din cauza modului in care au votat proiectele propuse catre aprobare. "Cu siguranta voi propune retragerea sprijinului politic al consilierilor liberali care au gresit, insa acest lucru trebuie discutat in sedinta BPM deoarece nu depinde numai de mine", a afirmat Caciuloiu.Spre deosebire de liderul liberalilor din municipiul Constanta, vicepresedintele PNL, senatorul Puiu Hasotti s-a aratat mult mai drastic in privinta consili

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum 46 minute
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum o ora
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 2 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum 52 minute
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 13 minute
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului din Republica Moldova a picat. Votul a avut loc în mijlocul nopții

HotNews acum 51 minute
Majoritatea parlamentară din Republica Moldova a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean cu 55 de voturi vineri, 13 decembrie, la ora 02:55. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului, transmite Ziar

Cornel Ilie, mesaj de adio sfâșietor, la moartea lui Nicu Sârghea de la Vunk: ”Te iubesc, mă suni tu când poți”

Cancan acum 2 ore
Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare d

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 2 ore
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

HotNews acum 51 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum 33 minute
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecta jucători şi chiar pentru a-

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°