La scurtă vreme după ocuparea României de sovietici, în 1944, şi instaurarea comunismului (care a devenit evidentă şi n-a mai lăsat loc nici unei iluzii în 1946, când s-au falsificat alegerile), numeroşi scriitori români au fost arestaţi din motive politice. Ei au fost anchetaţi şi torturaţi, au făcut ani mulţi de închisoare (în unele cazuri, fără judecată), au avut parte, ca deţinuţi politici, de un tratament barbar şi de umilinţe greu de imaginat, şi-au ruinat sănătatea (iar unii dintre ei au murit, în timpul detenţiei sau imediat după eliberare). Ieşind din închisoare, şi-au petrecut alţi ani cu domiciliu forţat sau au trăit o lungă perioadă asemenea unor proscrişi, urmăriţi de Securitate şi supuşi interdicţiei de a publica.
Tragedia nu s-a abătut numai asupra scriitorilor, a fost trăită de o ţară întreagă. După estimările istoricilor, în România, în perioada 1944-1964 au fost întemniţaţi, din motive politice, între 1.000.000 şi 2.000.000 de oameni. Dintre ei, datorită regimului de exterminare din închisori şi lagăre, au murit între 200.000 şi 500.000. Cifrele oscilează în funcţie de modul de calcul (unii istorici iau în considerare numai arestaţii din România, alţii îi au vedere şi pe românii deportaţi din Basarabia în Siberia, unii se referă la deţinuţii politici morţi în închisori, alţii şi la cei care au murit după ispăşirea pedepsei, ca urmare a maltratării din timpul detenţiei etc.). Oricum, se poate vorbi de un dezastru de mari proporţii al civilizaţiei româneşti.
Represaliile au fost îndreptate cu precădere împotriva oamenilor de valoare din toate domeniile, selectarea lor explicându-se printr-o viscerală ură de clasă a indivizilor de joasă extracţie veniţi la putere, dar şi prin existenţa unui plan secret al forţei de ocupaţie de distrugere a oricărei forme de rezistenţă şi de mankurtizare a unui întreg popor. Soarta scriito