Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Critica de dicţionar

Publicat in Romania Literara, miercuri 15 iunie 2005 ·

Prin anii '70-'80, când revistele deplângeau faptul că nu avem un dicţionar al literaturii române ca instrument de lucru (câte ceva aveam, dar nu ce trebuia), mă miram că nu i-a venit nimănui ideea de a-i pune alături pe Al. Piru, Ov. S. Crohmălniceanu şi D. Micu pentru realizarea unui astfel de obiectiv. Ideal coordonator şi revizor de texte ar fi fost Şerban Cioculescu. Cu cei trei sau patru, dicţionarul literaturii române de la A la Z şi de la origini până în prezent ar fi fost gata în câteva luni, cel mult un an. Al. Piru e un critic de descripţie eficientă şi rapidă, un istoric literar de informaţie exactă, seacă şi obiectivă, tocmai bun pentru a redacta articole de dicţionar în serie. De altfel, aproape toate cărţile lui sunt construite din asemenea profiluri tipizate. Mi-a amintit această situaţie reeditarea cărţii din 1968 a lui Al. Piru Panorama deceniului literar românesc 1940-1950 de către Editura 100+1 Gramar. E păcat că volumul nu e însoţit de o prefaţă, care să-i arate metoda şi lacunele, să-l pună într-un context şi să-i releve mai bine intenţiile. Ceea ce spune autorul însuşi în textul preliminar, Câteva lămuriri, nu e de ajuns. E adevărat că, perioada fiind mai puţin cercetată, iar anumite opere - ignorate, era nevoie de un tablou de actualizare şi de repunere în circulaţie a unor scriitori, dar decupajul e arbitrar. Al. Piru ştia foarte bine că "istoricul literar viitor nu va menţine deceniul 1940-1950 ca perioadă literară", pentru că e un interval de tranziţie, cu mari fisuri interne şi orientări foarte diferite. De aceea afirmă: "scopul nostru nu a fost pentru moment de a întocmi o lucrare de istorie literară, ci numai de a documenta asupra unui spaţiu în mod greşit socotit alb; delimitarea materiei nu s-a făcut pe criterii obişnuite de periodizare" (p. 6). Dintr-o astfel de procedare comodă, fără nici un fel de perspectivă şi fără observaţii

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi l

Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA - FOTO

News.ro acum 17 minute
Fostuldirector adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, ca urmare a unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediul DNA a intrat fostul şef sl Direcţiei juridice a SRI,

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum o ora
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum 56 minute
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum o ora
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Palatul Victoria îi râde în nas Rusiei: Planul de a îngenunchia Republica Moldova folosind arma energiei a eşuat

Mediafax acum 56 minute
„O decizie majoră vizează noul pachet de ajutor pentru Republica Moldova, adoptat prin ordonanţă de urgenţă. În primul rând, continuăm exportul de energie, măsură esenţială pentru supravieţuirea economică a fraţilor noştri”, spune Marcel Ciolacu. El

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°