Vasile GOGEA
Tratat despre infrint
Editura Charmides – Eikon,
Cluj-Napoca, 2004, 112 p.
Tratatul despre infrint al lui Vasile Gogea debuteaza cu un sir de treizeci si patru de nume, parte notorii, parte enigmatice. De la vagantul Ioan-Viorel Badica, un fel de Zacharias Lichter clujean al ultimelor trei decenii, la poetii si literatii notorii precum Iustin Panta, Mariana Marin, Cristian Popescu, Radu G. Teposu ori Laurentiu Ulici, dedicatia, mai curind un pomelnic, inregistreaza, din cite pot intelege, infrintii unui rastimp crud si grabit, dar si ai unei intersectii din spatiul biografiei autorului.
Lor le dedica supravietuitorul fulguratiile ce urmeaza, asezate sub semnul unui motto cioranian. Conform acestuia, poti lasa in urma infringerile numai daca le indragesti.
Prin aceasta contopire empatica se rastoarna insasi axiologia raportului victorie – infringere, respectiv invingator – invins.
In literatura romana, asa cum o arata si recursul la autorul sibiano-parizian al Sfisierii, tema are un anume prestigiu istoric. Nu doar ca romanii si-au teoretizat amplu si inspirat „iesirea din istorie“, existenta ca „supravietuire“ la umbra atitor dominatii straine etc., dar si infringerea individuala are stramosi. L-as pomeni aici in primul rind pe Panait Istrati, autorul Spovedaniei unui invins, titlu de-a dreptul dostoievskian, care ascunde, la drept vorbind, si o anume jubilatie a perpetuei marginalitati de care Istrati a stiut sa se bucure. In Tratat despre infrint insa, Vasile Gogea este mai aproape de Cioran prin cultivarea fragmentului, a gindului desprins de contexte, prin fragmentaritate si atitudine.
De fapt, gresesc. Atitudinea nu este deloc cioraniana. Ea are mult mai multe in comun cu stilul si maniera formularilor lui Ludwig Wittgenstein din Tractatus logico-filosofic, apropiindu-l, sub r
