Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul care mai avea de trait sase luni

Publicat in Jurnalul, vineri 17 iunie 2005 ·

L-am vazut nu de mult pe domnul X. Nu arata rau. In orice caz, nu mai rau ca in urma cu zece ani, cand se vorbea ca doctorii i-au dat de trait sase luni.

Il simpatizam si vestea m-a pus in dificultate, deoarece mi-am dat seama ca nu sufeream destul. M-am gandit la el, mi-am zis ca e nedrept sa moara si c-ar fi trebuit sa traiasca macar cativa ani, ca sa-si vada copiii mari. Ma rog, gandurile pe care le are fiecare, cand se confrunta cu o astfel de situatie. Dar daca sufeream cat trebuia sau doar imi probam lipsa de reactie la necazurile altora, n-as fi putut sa spun. Corect e sa zic: ma straduiam sa sufar, dar nu aveam dovezi ca reuseam. Apoi, dupa cinci luni, l-am intalnit in Pasaj la Universitate si am inceput in sfarsit sa sufar cu adevarat. Nu fiindca ar fi aratat ca un om pe moarte. Dimpotriva. Cumparase o revista umoristica si radea ca prostul de unul singur rasfoind-o, in timp ce multimea se scurgea pe langa el, impasibila la drama. La faptul ca omul acela mai avea de trait numai o luna. Acum nu-mi mai parea rau ca avea sa moara. Toti murim. Chestiunea era ca, in loc sa stea acasa si sa citeasca Biblia sau alta carte potrivita cu situatia, cugetand in liniste la cat de absurda e existenta ori la alta idee la fel de profunda, umbla brambura prin oras si se distra cu fleacuri. Le-am telefonat catorva prieteni comuni, intrebandu-i daca erau siguri ca urma sa moara in scurt timp si ei au fost fara echivoc: "Vai de mama lui! Noroc ca nu stie! La ce i-au gasit doctorii la plamani, e de mirare ca mai umbla. Asa sunt unii, o duc pe picioare, pana in ultima zi".

Intrucat vreme de trei ani n-am mai auzit nimic despre domnul X, mi-am zis c-o fi inchis ochii. Si chiar l-am trecut pe o lista cu numele celor care trebuiau pomeniti de preotul din cartier de Sambata Mortilor. Cand i-am pus numele pe hartie, m-a trecut un fior funebru. Era, in sfarsit, semnul ca ma

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum o ora
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 51 minute
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum o ora
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 32 minute
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 3 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

Când ajunge Irinuca în România, de fapt. Monica Gabor tocmai a făcut anunțul

Cancan acum 49 minute
În ultima perioadă, viața lui Irinel Columbeanu nu a fost una prea roz. Fostul milionar a ajuns să locuiască într-un azil de bătrâni, după ce și-a pierdut întreaga avere. Însă, în curând, acesta va avea motive de bucurie, căci Monica Gabor a confirm

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 5 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/23°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°