Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arhivele Nationale: Locul unde istoria se scrie prin istorie

Publicat in Cuvantul Liber, marți 21 iunie 2005 ·

- Diverse - nr. 120 / 21 Iunie, 2005 Directia Judeteana a Arhivelor Nationale a organizat, luni, 20 iunie a.c., in cadrul "Saptamanii Arhivelor", saptamana ce a debutat chiar ieri, o masa rotunda cu tema "Arhivele si cercetarea istorica. Accesul cercetatorilor la fondurile arhivistice", prilej de intalnire a lucratorilor din domeniu cu cei carora le stau la dispozitie in decursul unui an. Manifestarea a debutat cu alocutiunea directorului DJAN, dr. Liviu Boar, cel care a facut o scurta trecere in revista a temeiului legal in baza caruia este organizata si functioneaza institutia din subordinea sa: Legea nr. 16 din 1996. Aceasta norma prevede ca cercetatorii specializati, dar si publicul larg, au acces neingradit la documentele timpului, dar si ale timpurilor trecute, in anumite conditii. Printre acestea, si aceea ca documentul solicitat sa nu fi fost emis mai devreme de 30 de ani de la data cererii, sa nu lezeze siguranta si integritatea statala, precum si interesele unor persoane. De asemenea, actele mai vechi de anul 1800 pot fi cercetate numai sub forma fotocopiilor sau a microfilmelor, datorita posibilitatii de degradare. Totusi, exista si derogari de la aceasta din urma regula, dar numai daca directorul DJAN isi da acordul si starea de conservare a actului o permite. Am mai aflat si limita in care se poate incadra un cercetator atunci cand vine vorba de un studiu intr-o zi anume: el nu poate solicita mai mult de zece dosare, zece documente sau foi volante, trei manuscrise, zece sigilii si zece serografii simultan. Totodata, documentele ce fac referire la vechimea in munca, la starea de sanatate a cuiva nu pot face obiectul unei cercetari. Contra unei taxe achitate la Trezoreria statului, solicitantul poate obtine si reproduceri prin fotocopiere sau traducere. Venind randul celor cativa cercetatori prezenti la masa rotunda sa vorbeasca, am retinut preocupa

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 55 minute
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 2 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum 51 minute
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum o ora
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov. Câți bani a recuperat ANAF din prejudiciul de peste 6 milioane de lei

Ziare.com acum 3 ore
Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov, fost primar PDL în Slatina, ex-ministru PSD de Finanțe, consilier al fostului premier PSD Viorica Dăncilă și apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea, face din nou vâlvă. Și asta pentru că ANAF nu a recuper

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 2 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 4 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°