In Romania, saracia poate imbraca forme din cele mai diverse si mai socante. Poti vedea oameni care-si dau foc din cauza datoriilor, batrini care se sinucid ori copii abandonati. In comuna Tamaseni, 12 suflete, adica doua familii, se chinuiesc, intr-o cocioaba cu doua camarute, sa supravietuiasca. Saracii de dupa bogati Daca mergi prin Tamaseni spre Adjudeni, poti sa constati ca localnicii plecati la munca in strainatate parca au lansat o intrecere de construit vile. Case cochete, altele in constructie, toate dau senzatia de bunastare. Parca pentru a-si ascunde saracia sub pres, pe o ulita din cartierul nou, intr-o casa care aproape se darima locuiesc doua familii. Benone Constantin, impreuna cu cei trei copii si cu sotia, locuieste intr-o camara unde stau inghesuite dupa paturi, haine si suflete. "Am lucrat 17 ani la centrala de la Cernavoda. Acum traim doar din alocatia copiilor si din ce mai cistig eu, cind muncesc cu ziua. Sotia mea are probleme de sanatate. Ne descurcam cum putem, dar iarna e destul de greu. Ne ingramadim toti intr-o camera, ca nu avem alte posibilitati. Iarna, cel mai greu ne descurcam cu lemnele", spune Benone Constantin. Acesta mai spune ca are trei copii, doi baieti de 11 si 8 ani, si o fata de 15 ani. Curtea e plina de copii, care mai de care mai curiosi. Acum, cele doua familii construiesc inca o camera si spun ca ar avea nevoie de tot ajutorul pe care i l-ar oferi oamenii de suflet. Premiantul din camara Familia Agabriloaie locuieste in cealalta camaruta a casei, de patru ani. Ca si familia Constantin, se chinuie sa supravietuiasca, insa si acest lucru e destul de greu cind ai la indemina doar alocatia copiilor si munca cu ziua prin sat. Familia sa e mai numeroasa: doua fetite de un an si trei ani si trei baieti de 6, 10 si 12 ani. Cel mai mare dintre baieti, Cosmin, este mindria familiei. Cu toata saracia lor, Cosmin a reusit, in mai tot