Am participat, vineri 17 iunie, la Conferinta Nationala a Uniunii Scriitorilor din Romania. Am ascultat atent fiecare interventie, de la raportul precedentei conduceri si pina la discursurile electorale ale candidatilor. Dezamagirea mea s-a accentuat pe masura ce vedeam ca interventiile aduc in discutie in principal dimensiunea sociala a Uniunii, in defavoarea rolului ei de asociatie profesionala. S-au dezbatut in principal situatiile sociale, nu conditia scriitorului sau locul literaturii in societatea de azi. Intr-un interviu dat inaintea alegerilor, dl Manolescu a mentionat situatia multor membri ai USR care traiesc efectiv de pe urma Uniunii.
- Pentru ce a primit domnul Manolescu 322 de voturi?
Atunci cind a luat cuvintul, cel din urma dintre cei sapte vorbitori, domnul Manolescu nu a prezentat nici un program concret, a avut grija sa nu promita nimic si nu a oferit nici o motivatie programatica a participarii domniei sale in aceste alegeri; in absenta argumentatiei, mi s-a parut ca dinsul n-a candidat decit din orgoliu. Putine idei de dezvoltare a unei asociatii profesionale, dar multe idei sindicale trecute prin filtre utopice, acoperite de retorica gaunoasa si cuvinte mari. Plus ideea ca domnia sa nu le-ar dori tinerilor sa ajunga sa aiba nevoie de Uniune ca sindicat, nuanta care a invitat la „vot de frica“, asa cum in Romania s-a mai votat si in alte ocazii. Dl Manolescu a cistigat presedintia Uniunii dupa un discurs in care a declarat cu bine jucata sinceritate ca nu stie de unde ar putea atrage surse de finantare, ca urmeaza sa vada ce ar fi de facut. Un discurs similar cu cel menit sa justifice inactiunea dlui V. Ciorbea in primele sale luni de guvernare, la inceputul lui 1997.
Daca e pe-asa, atunci pentru ce a primit dl Manolescu 322 de voturi? Ce au votat delegatii Uniunii? E acest vot un cec in alb? Mi-as fi dorit sa aud
