Acum, ca tot s-a stins febra alegerilor, pot sa va spun, domnule Nicolae Manolescu, ca nu m-ati convins. Continuu sa-l prefer pe acel Manolescu din 2001, cu un program curajos, pornit sa scoata din anonimat o institutie ignorata de societatea romaneasca si s-o puna pe picioare. Il prefer pe acel Manolescu celui de acum, care, in patru ani citi au trecut de atunci, a devenit prudent, ezitant, mai putin convingator. Acum patru ani, confratii dumneavoastra nu v-au apreciat curajul, au preferat sa-si dea voturile pe promisiuni materiale. Acum, aceiasi confrati nu au avut incotro. Nu sint membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, dar am sperat si eu, ca majoritatea celor prezenti, vineri 17 iunie, in Aula de la Drept, ca dumneavoastra veti fi cel care obtine cel putin jumatate plus unu din voturi. Asa s-a intimplat.
Acum sper ca si dumneavoastra sa fiti constient de faptul ca era nevoie nu atit de programul dumneavoastra – e drept ca nici nu ati propus vreunul –, cit de imaginea dumneavoastra. Cu totii asteptam sa se rasfringa si asupra USR ceva din prestigiul lui Nicolae Manolescu.
In urma cu citiva ani, imi imaginam ca a deveni membru al Uniunii Scriitorilor din Romania trebuie sa fie o mare realizare. Eram convinsa ca, pentru a deveni membru USR, trebuie sa fii un scriitor bun cu adevarat, a carui voce sa conteze. Bineinteles ca perspectiva mi s-a schimbat rapid, iar acum sint convinsa ca a deveni membru USR nu e deloc o mare realizare, ba dimpotriva. O realizare mi s-ar parea daca in urmatorii doi-trei ani Uniunea ar reusi sa faca rost de ceva prospatura. Pentru ca la halul in care arata astazi nu-i dau mai mult de zece-douazeci de ani.
La recentele alegeri, nu se poate sa nu fi observat si dumneavoastra ceva ce am observat cu totii, inclusiv aceia care sustin ca nu-i intereseaza si ca lucrurile merg bine. Din aproximativ 500 de scr
