Natiunile mari se despart de cele mici prin traditia economica, militara si culturala. Adica prin trecutul care unora le-a dat putere si incredere, iar altora, saracie si sclavie. Si, deodata, mi-au revenit in minte tradarile interne si internationale, oasele rupte ale lui Horea, Closca si Crisan, schingiuirea lui Tudor Vladimirescu, scurtarea de cap a lui Mihai Viteazul si cate si mai cate. De curand, presedintele Basescu a reactionat iarasi, fidel promisiunilor din campania electorala, si ne-a amintit ca "Romania nu are nici un motiv sa fie umila, Romania este o tara care sta pe picioarele ei, este puternica si trebuie tratata ca atare. (...) Aici este o batalie teribila a unor structuri care nu au nici un interes ca romanul sa fie mandru". Zicerea prezidentiala mi-a dat nu doar o perspectiva noua asupra conditiei de roman, dar m-a si intaratat impotriva "grupurilor de dezinformare ce vor sa ne faca sa credem ca romanii sunt niste nenorociti". Si, dintr-o data, m-am simtit nespus de mandru si de puternic, de parca acum cunoscusem privilegiul de a locui in vatra vechilor daci. Am uitat pe loc de multele momente rusinoase din istoria autohtona, m-am lepadat de pacatul paricidului - si nu partidului, cum, dintr-o regretabila eroare, a aparut in articolul "Trageti cortina!" publicat in ultima saptamana - inculcat de sirul asasinatelor de voievozi, domnitori, premieri si sefi de stat si mi-am propus sa gandesc altfel. Poate chiar suntem altcumva si eu ma inselasem atata amar de vreme, orbit de viziuni pesimiste si defetiste, prea sensibil la marturisirile cioraniene si nu numai (oare la intelectualii din stirpea lui I.L. Caragiale, Emil Cioran, Petre Tutea si H.R. Patapievici sa se fi referit dl Basescu atunci cand a vorbit despre "grupurile de dezinformare"?). Cateva zile m-am straduit din rasputeri, cu creierul spalat cu detergentul basescian, sa ma impaunez ai