Mihail Sebastian, Fragmente dintr-un caiet gasit[/b], Editura "Humanitas", colectia "Cartea de pe noptiera", 80 pag.
S-au implinit de curand sase decenii de la dubiosul accident de circulatie care a pus capat vietii lui Mihail Sebastian la nici 38 de ani. Lasa in urma patru piese de teatru (Steaua fara nume, Jocul de-a vacanta, Ultima ora, Insula), cateva volume de proza (intre ele - Femei, De doua mii de ani, Orasul cu salcami, Accidentul), eseuri, cronici literare, muzicale si teatrale - ce-i asigurau un loc in istoria literaturii romane. Mai ales in domeniul dramaturgiei, unde numele de autori viabili pot fi numarate pe degete. Piesele lui au fost mult jucate (inclusiv la foarte popularul, intr-un timp cand inca nu exista la noi televiziune, "teatru la microfon"), s-au facut dupa ele si doua filme, astfel incat, in lunga perioada comunista, Sebastian a intrat in constiinta publicului ca un comediograf iubit, un fel de "Cehov liric" ale carui personaje incearca sa evadeze din banalul sufocant prin imaginatie. Si cu cat cotidianul comunist era mai greu de suportat, cu atat aspiratia personajelor lui Sebastian de a trai intens si liber, in afara conventiilor si constrangerilor, devenea mai subversiva. (Un moment crucial, care a rasturnat receptarea autorului doar ca dramaturg si romancier popular, a fost publicarea la "Humanitas", in 1996, a Jurnalului sau, pastrat sub cheie timp de o jumatate de veac. Socul urias produs de consemnarile la cald ale evenimentelor publice si intime din anii 1935-1944, revelatiile cu privire la optiunile politice si comportamentul unor personalitati culturale in dramaticul si intunecatul deceniu devenit istorie au dat nastere unui val de comentarii, polemici, pledoarii partizane, analize comparative, empatii sau antipatii fara precedent (majoritatea articolelor aparute in 1996-1997 pe marginea incendiarului de spirite Jurnal