Biobibliografia unui mare scriitor nu e o cercetare uşor de realizat. Ea cere disciplină nemţească de studiu obiectiv, timp îndelungat de documentare meticuloasă în biblioteci, investiţia unui efort intelectual altruist de descriere exactă a unei activităţi culturale desfăşurate în spaţii diferite, nu întotdeauna uşor accesibile, capacitate de investigaţie inteligentă a arhivelor şi a fondurilor particulare sau publice şi, nu în ultimul rând, sacrificiu temporar al unei subiectivităţi de opinie. Or, criticii şi istoricii literari renunţă greu tocmai la afirmarea ofensivă a unui punct de vedere, la caracterul spectaculos al interpretărilor. Autorii de bibliografii, extrem de puţini la noi în toate timpurile, alcătuiesc o categorie specială de istorici literari. Datorită enormelor privaţiuni pe care le cere munca lor de documentare, defrişare, catalogare şi clasificare a materialelor şi a surselor în condiţii de discreţie şi răbdare, bibliografii sunt personalităţi culturale cu un profil psihologic special de echilibru şi devotament. Dimitrie Vatamaniuc este unul dintre aceştia. Bucovineanul născut la Suceviţa, la 25 septembrie 1920, împlineşte în această toamnă 85 de ani.

Putem face bilanţul unei activităţi excepţionale de critic şi istoric literar, începută cu o jumătate de secol în urmă, în 1957 (şi mai devreme, desigur), odată cu susţinerea unei teze de doctorat despre Ion Popovici-Bănăţeanul, publicată în 1959. Nu e o simplă speculaţie să spunem că preferă atmosfera culturală transilvăneană a secolului al XIX-lea, dacă ţinem seama de subiectele celor mai importante cărţi ale sale: G. Coşbuc. O privire asupra operei literare (1967), Ioan Slavici şi lumea prin care a trecut (1968), Ioan Slavici. Opera literară (1970). La acestea se adaugă trei mari bibliografii, consacrate lui Ion Agârbiceanu (1970), Ioan Slavici (1973) şi Lucian Blaga (1976). Dimi