Ei, da, am fost iubit, spune Vasile B. Si de fiecare data gresit. Uneia i-am si zis-o: Fetito, parc-ai fi cu altcineva, nu cu mine. Cum ma uitam in ochii plini de speranta ai unei domnisoare, cum stiam in ce chip aveam s-o dezamagesc.
Am fost mereu proiectia unuia mai bun. Iar cel mai trist e ca nimeni nu m-a vrut de amant, ci de sot. Acum, pot sa marturisesc ca-mi place sa fiu iubit. Si ca totusi mi-e frica de dragoste. A fost bine numai cand am iubit o femeie si ea nu m-a vrut. A fost totul clar, de amandoua partile.
Greu cu adevarat mi-a venit cand am lucrat in acelasi birou cu 11 femei. Si daca ar fi fost doar asta, insa in tot institutul nu se aflau decat vreo 30 de barbati. 30 de barbati oarecare, din care doar cinci holtei. Si aproape 300 de femei! Atunci am inteles ce pot spera de la dragoste. Mai intai ca, pentru ele, noi, cei 30, nici nu contam ca barbati. Partide adevarate erau barbatii din afara: actorii, ofiterii, directorii. Intr-un cuvant, altii. Fiind multe femei la un loc, se purtau ca si cum eu n-as fi fost acolo. Discutau chestii intime, probau ciorapi si sutiene, isi smulgeau sprancenele, nici nu le provocam, nici nu le stanjeneam. Nu existam decat ca Vasile, baiatul caruia ii cereau sa se intoarca nitel, ca sa-si laude portjartierele. Cunoscutii de la Santierul Naval, unde nu lucrau femei, ma invidiau. Ce nu stiau ei e ca, si pentru a alege, e nevoie de o limita. Poti alege cu folos o femeie din doua, nu insa din 300. In parte, fiecare femeie e o poveste. Multe deodata nu inseamna nimic. De fapt, e exact ca la barbati. O femeie are ce face cu un barbat; un batalion e o abstractie. Daca incercam sa ma apropii de o colega, primeam aceeasi replica: La cate le-ai facut curte, ma, Vasile? Si aveau dreptate, deoarece ma uitam cu jind la mai multe, din motive diferite. Au fost momente cand i-am inteles pe sultani si totodata i-am compatimit.
