Victor Iancu, Pensiunea Barbagia, roman, ediţia a II-a, postfaţă de Cornel Moraru, coperta de Mihaela Şchiopu, Bucureşti, Ed. Maşina de scris, 2005. 240 pag.
Repartizat ca profesor de limba română în satul Ruptura din comuna Spini (în zona de câmpie a Ardealului), Silviu Frasin descoperă acolo un personaj ciudat: un bărbat de treizeci şi ceva de ani, Axinte Grapini, care, îmbătrânit prematur, îşi petrece timpul aproape mereu beat, înconjurat de mila şi, în mod curios, de respectul sătenilor. Silviu Frasin află în curând că Axinte Grapini a făcut închisoare pentru că a cântat doine şi marşuri despre Avram Iancu (ne aflăm în anii stalinismului). Treptat, romanul (scris pentru sertar, în 1984) ajunge să aibă o tot mai mare miză artistică, anunţată de afirmaţia cu subînţeles a fostului deţinut politic: ,Avram Iancu a murit pentru a doua oară." În roman apare, sumar deghizat, şi Iuliu Maniu - sub numele Iuliu Bădicin. Romancierul face o demonstraţie de virtuozitate literară, combinând inteligent şi cu bun-gust aceste planuri epice. Nu este vorba numai de stăpânirea deplină a unor tehnici narative, ci şi de un remarcabil talent de povestitor (evidenţiat îndeosebi în episodul cu fostul ministru, căzut în dizgraţie, pe care doi ţigani îl ascund la ei acasă, sub pat şi îi induc apoi în eroare, ingenios, pe poliţiştii veniţi să-l caute).
Victor Iancu este un prozator valoros şi prea puţin cunoscut (spre deosebire de alţi prozatori de azi, la care situaţia se prezintă exact invers).
Gh. Popescu-Ger, Psalmii păpădiei, ediţia a II-a, prefaţă de Ion C. Ştefan, Bucureşti, Ed. Arefeană, 2005. 56 pag.
Versuri în care chiar se glorifică păpădia, cu un entuziasm pueril:
,Păpădie, păpădie,/ Şi tu, la-nceput de viaţă,/ Ai atâta gingăşie,/ Încât pari... boboc de raţă."
Ca să fie şi mai explicit, autorul a i