După ce a debutat strălucit în proză cu volumul Nevasta lui Hans (1996), poetul Nichita Danilov revine cu romanul Tălpi. Şotronul (Ed. Polirom, 2004), o primă carte dintr-o anunţată serie unde protagonişti sînt bizarul Bikinski, oraşul Iaşi şi mijloacele de transport. Nichita Danilov este unul dintre cei mai buni prozatori între poeţi, dar şi un expresiv poet între prozatori; altfel spus, poetul nu transferă mijloace ori materie literară prozatorului, ci îl convoacă în orizontul unei viziuni şi în interiorul unui topos - într-o nouă creaţie, într-un edificiu cu o arhitectură complexă, aparţinînd, deopotrivă, poetului şi prozatorului. Romanul, în trei părţi - Asfaltul, Şotronul şi Hua-hua , începe aproape balzacian: ,Ieşind pe uşa blocului, Bikinski văzu lume foind în staţia Cimitiru în aşteptarea tramvaiului 3, care făcea ruta Gară-Piaţa Unirii-Abator. Fiind zi de lucru, tramvaiul sosise deja aglomerat, astfel că numeroşi călători, cu tot efortul pe care-l făcuseră de a se înghesui în vehicul, rămaseră în staţie, în aşteptarea următorului tramvai, ce avea să vină în cel mai bun caz peste un sfert de oră, probabil la fel de plin ca şi acesta"; repere precise, o deschidere în dulcele stil clasic, un spaţiu epic atent structurat (al prozatorului), ,minat", însă, de gerunziul atemporalităţii (poetului), un avertizor al balansului halucinant între lumea ,de aici" şi aceea ,de apoi", prin care se construieşte romanul lui Nichita Danilov. Umanitatea e una marginală, a hoţilor de buzunare şi a violatorilor, a borfaşilor, chefliilor şi ţăranilor din comunele mărginaşe, cu tot felul de boccele; personajele cu identitate, care se adună în jurul protagonistului sînt, în fond, figuri ori, mai exact, expresii ale unor stări pe care le traversează (le creează, pentru a le înfrunta) Bikinski; colonelul beat care urinează în tramvai, prin somn, fostul ginecolog Papil Mazuru care