Una din principalele slăbiciuni ale mai tuturor ediţiilor oarecare, antologice, din operele clasice ale literaturii române - ediţii aşa-zise populare datorită atât textelor incluse, şi ele clasic reprezentative, cât şi, mai ales, preţului de vânzare accesibil cititorului, şi el oarecare, îndeosebi elev - este, fără-ndoială, prefaţa/postfaţa textologică sau, cum i se mai spune, ,nota asupra ediţiei". Această denumire - pe care prepoziţia asupra, pusă la-ntâmplare, în locul mai potrivitei prepoziţii despre, o face să pară tradusă stângaci dintr-o limbă gângavă -, s-a impus într-o vreme când titlul ,prefaţă" era rezervat studiului introductiv de ,revalorificare marxist-leninistă" a operei unui scriitor din trecut şi a biografiei lui, iar textologia (critica textului şi tehnica ediţiei) era fie necunoscută, fie neapreciată de cei ce răspundeau, ,pe linie de stat şi de partid", de reeditarea literaturii noastre clasice, fie considerată de aceiaşi activişti, pentru că susţinea obligativitatea publicării operelor acestei literaturi în forma lor autentică, drept o metodă perfidă, pseudoştiinţifică, ,duşmănoasă" ideologiei comuniste, metodă prin care se urmărea introducerea obiectivismului1) şi cosmopolitismului2) în ,revalorificarea marxist-leninistă" etc., etc.
Dar, după cum se vede din primele cuvinte ale articolului, nu despre aceste urâte amintiri era să fie vorba când l-am început, deşi poate că tocmai ele ar putea constitui un argument pentru renunţarea la denumirea ,notă asupra ediţiei" şi înlocuirea ei cu ,prefaţă textologică" sau ,postfaţă textologică", titluri ce s-ar putea să aibă şi funcţia de a-i stimula pe cei ce le-ar scrie să se şi gândească la obligaţiile ce le revin ca autori ai unor asemenea anexe de specialitate.
Era să fie vorba, însă, despre starea actuală a prefeţelor textologice la ediţiile aşa-numite populare şi aşa-num