Şi-au aruncat troacele din nou în căruţă: salteaua, trei talere, cinci linguri, o scoarţă ponosită, căldarea, ceva zdrenţe strînse într-o boccea, toată averea lor de-o viaţă. Acum să caute ea altă casă, că doar i-a zis de nenumărate ori să-şi ţie gura, să nu se mai certe cu vecinii, să nu mai fure perele din grădina casei şi ouăle din cuibarele găinilor. Iarăşi în stradă cu bocceluţa în braţe, în căutarea altei gazde. Iarăşi la mila mahalalei, iarăşi în zăpuşeala verii şi-n frigul iernii. Tudor priveşte trist la vecinii ce s-au strîns pe la porţi şi îi urmăresc cum îşi strîng sărăcia în graba unei clipe, cum se ceartă, cum îşi numără banii din basmaua găurită, sperînd că vor avea destui pentru încă o lună. Smaranda îi afuriseşte şi îi ocărăşte, acuzîndu-i de toate relele de pe pămînt. Copiii plîng şi se ascund sub fustele mamei şi nu ştiu prea bine de ce trebuie să plece iar. În fine au încărcat tot, au aşezat copiii în căruţă, au legat cîinele, au făcut semne de adio celor care meritau, i-au înjurat şi blestemat pe cei care nu meritau şi au plecat. N-au stat niciodată mai mult de două luni într-un loc. În mahalaua Podul Tîrgului de Afară era prea departe, în mahalaua Sfînta Vineri era prea multă agitaţie, din mahalaua Oltenilor au plecat fiindcă-l bănuia că umblă c-o mahalagioaică, în Popa Nan îşi găsise ea un diacon Zamfirache cu care se vedea pe ascuns. Ce făceau şi ce-şi spuneau n-a reuşit să afle, aşa că, la fel ca şi acum, şi-au pus boarfele în căruţă şi-au plecat. Nici în mahalaua Fîntîna Boului n-a vrut să stea prea mult, pretextînd că era cîrciuma prea aproape şi cît era ziulica de lungă el îşi făcea de treabă cu Ana cîrciumăreasa mai degrabă decît în curtea-şi. La Herăstrău i-au dat afară că s-au luat la ceartă într-o seară şi-au spart fereastra, apoi au fărîmat şi masa, apoi şi patul, de fapt în patima furiei au distrus casa bietei Maria Velisăroaia