De ceva vreme, o bancă (mereu aceeaşi) de pe Bulevardul Cetăţii i-a devenit casă. Omul şi câinele său pot fi văzuţi aproape în permanenţă în acelaşi loc. Pleacă doar pentru o plimbare, pentru a-şi face cumpărăturile. Dacă la întoarcere “casa” lor este ocupată, aşteaptă cuminţi undeva în apropiere, fără a da semne de nerăbdare.
Prima dată când îl vezi, nimic din atitudinea sau aspectul lui nu trădează faptul că e singur, fără bani şi fără casă. Cerşetor nu e cuvântul care să i se potrivească. Pentru că, deşi nu are casă, acest om nu cerşeşte. Spune că este sub demnitatea lui să întindă mâna şi să ceară. Mereu curat, cu haine aproape noi, omul este o dilemă. Atrage privirile, atât el, cât şi câinele său, Rex, de care este nedespărţit. Mănâncă împreună, dorm împreună pe aceeaşi bancă, ţinându-şi de cald unul altuia, sunt două suflete sub cerul liber. Atunci când l-am căutat “acasă”, l-am găsit şi am stat de vorbă. Are nişte poveşti extraordinare, pe care nu ştii dacă să le crezi sau nu.
Era îmbrăcat blugi şi ghete noi, o cămaşă în carouri albastre şi mirosea a săpun. Făcuse undeva o baie, pentru că hainele curate “merită să fie cinstite”.
L-a cunoscut pe moştenitorul tronului polonez
Veer Pavel, nu ştie exact unde s-a născut. “Acesta este numele meu oficial, dat de părinţii care m-au adoptat”, spune el. Spune că tatăl său, ofiţer de rang înalt, cu studii economice făcute la Paris, se ocupa de problemele financiare ale armatei regelui Mihai. “Când au început problemele regalităţii şi nimeni nu mai ştia de partea cui este, cu ruşii sau cu nemţii, drumurile lui şi ale regelui Mihai s-au despărţit. A murit fără să primescă nici un răspuns la scrisorile pe care i le-a trimis timp de aproape 20 de ani. Tata şi-a făcut doar datoria”, povesteşte Pavel. După copilăria petrecută undeva lângă Beclean, pe proprietatea părintească, şi-a terminat studiile li