OCHIUL SOACREI Trei ani de la casatorie. Cand or fi trecut? Ma cuprinde induiosarea cand ma gandesc la ziua aia. Ce frumos a fost! Cate flori, cata lume, cata mancare!
Si ce rochie frumoasa am avut! Toata noaptea am dansat. Cu domnul socru mai putin, ca nu e el genul... Mai mult cu cuscrul si cu fi-miu. Nora-mea era draguta, n-am ce zice, dar cam dezorganizata. Macar atunci avea o scuza...
Si uite-asa au trecut anii! Acum, serviciul de portelan pe care l-am facut cadou la nunta s-a injumatatit, nora-mea a capatat incredere in ea si nu ma mai respecta deloc. Ma rog, "saru-mana" mai da si acum, dar ma intreb pentru cata vreme. Dar, una peste alta, e fata buna. Insa a avut si noroc cu baiatul meu. Si mai ales cu mine, ca nu deschide o data gura sa ceara ceva fara ca eu s-o ajut. C-asa am eu suflet bun. Uite, nu mai departe ieri.
Cand si-a dat ea seama ca are prea multi invitati la petrecerea de aniversare a casatoriei, s-a gandit sa-mi ceara ajutorul. "Auzi, mama", imi zice, "nu poti sa pregatesti si dumneata ceva bun pentru noi?" Cand am auzit-o ca-mi zice "mama" mi-am dat seama ca vrea ceva de la mine, dar, ce sa fac, asa sunt eu, simtitoare. Cand imi spune "mama" nu mai pot s-o refuz, ma topesc toata de placere. "Da, fata mamii", ii zic, "ce-ti pofteste inimioara?" Uitasem de toate neintelegerile noastre, ca, de, pana la urma, e si ea intr-un fel copilul meu, nu? "Un aperitiv din acela cum numai dumneata stii sa faci", imi zice, simtind ca m-a vrajit.
Asa ca iata-ma acum la treaba, pregatind "aperitivul", asa ii zic eu, ca nu-i stiu numele, o minunatie a carei reteta o am de la un bucatar de seama cu care ma intalneam in tinerete, inainte sa ma marit cu domnul socru. Lucra la un mare restaurant si de la el am aflat eu multe secrete intr-ale bucatariei. Pe vremea mea, "intalnirile" nu erau ca acum. De multe ori ne duceam acasa la mama si ne inv
