Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nota de plată pentru Hădăreni: 262.000 euro

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 6 iulie 2005 ·

Marţi după-amiaza a fost publicată soluţia de încetare, pe cale amiabilă a procesului dintre 18 rromi şi statul român, în cazul Hădăreni, fapt ce confirmă reponsabilitatea procurorilor şi autorităţilor locale implicate. Încetarea pe cale amiabilă ne costă aproape 8 miliarde de lei, bani plătiţi din bugetul de stat şi nu din buzunarele celor care au făcut ca România să fie pârâtă din nou la CEDO. Ce este şi mai grav este că România nu a scăpat de condamnare pentru încălcarea drepturilor omului de către organele de anchetă, judecători şi autorităţi în dosarul „Hădăreni", deoarece 7 persoane nu au acceptat propunerea guvernului român şi au cerut continuarea procesului.

Încă de la apariţia noastră pe piaţa presei mureşene, atrăgeam atenţia asupra faptului că modul în care a fost instrumentat dosarul „Hădăreni" de procurorii Liviu Moica şi Marin Sandu, precum şi atitudinea autorităţilor statului faţă de rromii din Hădăreni ne va costa scump.

Marţi după-amiaza am avut confirmarea chiar de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strassbourg, odată cu publicarea soluţiei de încetare pe cale amiabilă a procesului dintre 18 rromi şi statul român.

Procurorii de tip sovietic din Mureş continuă să atenteze la bugetul României. După ce statul român a plătit circa 1,6 miliarde de lei în cazul „Notar", instrumentat de procurorul Marin Sandu, care continuă să-şi facă nestingherit treaba la PNA, marţi după-amiaza Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strassbourg a anunţat stingerea pe cale amiabilă a procesului în care 18 rromi din Hădăreni au dat România în judecată, considerându-se nedreptăţiţi de modul în care procurorii Marin Sandu şi Liviu Moica au instrumentat dosarul conflictului interetnic de la Hădăreni din 1993, dar şi de soluţiile date de instanţele din ţară în aceste speţe. Altfel spus, statul român şi-a recunoscut culpa în faţa CEDO şi a

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 45 minute
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 2 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum o ora
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum o ora
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Nicolae Ciucă: Pentru prea mulţi copii, viitorul este umbrit de violenţă şi frică. În 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri / Majorăm pedepsele pentru cei care pun în pericol viaţa celor mici

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Copilului că pentru prea mulţi copii, viitororul este umbrit de violenţă şi frică. El arată că în 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri împotriva copiilor şi anunţă că a

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum o ora
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°