Un dialog cu Magdalena BOIANGIU, Andreea DUMITRU si Alice GEORGESCU
E criticul un spectator sau un privilegiat? Cit de apropiat poate fi un critic de creatorul de teatru?
Magdalena Boiangiu: Cred ca asa cum stau lucrurile la noi, criticul, reprezentat fie de aceeasi persoana, fie de persoane diferite, e si una si alta. Pe de o parte, el trebuie sa inregistreze ceea ce se intimpla pe scena, in mod obiectiv – in aceasta postura, nu trebuie sa aiba legaturi excesiv de apropiate cu creatorii, el vine ca un spectator mai cultivat, isi plateste biletul, se asaza in scaun, se duce acasa, scrie, publica intr-un cotidian. De cele mai multe ori, e vorba de cei care scriu pentru ziare cu larga raspindire, unde cronica nu e foarte analitica si are dimensiuni mici, cu putine argumente, in care i se spune cititorului daca merita sau nu sa scoata banii din buzunar.
Ceea ce nu inseamna ca acelasi om sau altul nu trebuie, ba chiar nu e obligat, sa fie alaturi de creatori, mai ales de cei pe care-i considera importanti. Cred ca noua ne lipsesc foarte mult marturiile despre cum se repeta, cum se face un spectacol, cum intra actorii in rol, despre momentul in care scenografia incepe sa faca parte din conceptia regizorala. Toate aceste articulatii ale conventiei teatrale nu exista fixate in studii, in carti; si nu vorbesc despre studii si carti in care sa apara in bibliografia unei universitati de teatru, ci despre unele scrise intr-un limbaj accesibil, pe care sa le citeasca intelectualii, oamenii interesati de teatru, care nu-l profeseaza, dar isi pot in felul asta insusi alfabetul acestei conventii. Chiar pentru persoane foarte instruite, in absenta unui vocabular fundamental, lucrurile devin foarte confuze, aproape de neinteles.
- Familiaritatea prea mare e marea „buba“ a teatrului romanesc
Andreea Dumitru: Ma gindisem la asta inaint
