Bulgaria a semnat deja Tratatul de Aderare (formalităţile s-au consumat încă la 25 aprilie) şi nu a rămas decît să aştepte anul 2007, cel care avea să răsplătească eforturile depuse de guvernele bulgare (2 la număr), care au făcut opţiunea strategică euroatlantică şi au făurit din mizerie şi sărăcie potcoavele aurite ale visului european. Chiar dacă a închis cele 30 capitole ale tratativelor mult înaintea colegei de trupă, România, Bulgaria a "preferat" să-şi complice misiunea de rutină pînă la imposibil. Asta poate fi o cheie pentru a percepe votul parlamentar de sîmbătă al vecinilor de peste Dunăre, vot ce a spus că electoratul bulgar, aidoma celui european, nu prea ştie ce vrea, iar miturile integrării europene nu-i pot satisface libido-ul politic. Nu prea cred că vina e doar a electorilor. Şi politicienii poată o parte din reponsabilitate, fără îndoială: o vină tradiţională, am zice, prezentă şi în spaţiul civilizat - cea de a nu fi înţeleşi pînă la capăt. Spectrul cromatic al noului parlament bulgar e unul balcanic: în organul legislativ au intrat: 3 partide de dreapta (Uniunea Forţelor Democratice, în frunte cu ex-ministrul Afacerilor Externe bulgar, Nadejda Mihailova - 8,33% din preferinţe sau 20 de mandate, Mişcarea pentru o Bulgarie Puternică, a fostului premier Ivan Kostov - 7,08% sau 17 mandate şi Uniunea Democraţilor Liberi cu o duzină de partide micuţe în car, în frunte cu primarul Sofiei, Stefan Sofianski - 5,42% sau 13 mandate), un partid de stînga, cel socialist, succesor al Partidului Comunist Bulgar, în frunte cu Serghei Stanişev - 34,17%, adică 82 de mandate, o mişcare eterogenă, indefinită şi mult prea lichidă, a fostului rege Simeon, care a guvernat din 2001 pînă acum semnînd aproape toate documentele legate de integrarea europeană a Bulgariei - 22,08% sau 53 de mandate, un partid etnic al minorităţii turce, Mişcarea pentru Drepturi şi Lib