Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Savoir vivre

Publicat in Dilema Veche, vineri 8 iulie 2005 ·

În pofida absenţelor mele diplomatice, mi-a ajuns de mult la ureche succesul de care se bucură Codul bunelor maniere astăzi, datorat dnei Aurelia Marinescu. După 10 ani de la apariţia cărţii (pe care editura Humanitas o denumeşte best-seller naţional) s-au vîndut 200.000 de exemplare, iar textul a fost mereu actualizat, pe măsura evoluţiilor şi respectiv involuţiilor din largul societăţii româneşti. Asta înseamnă, grosso modo, că 20.000 de compatrioţi cumpără anual această veritabilă biblie a convieţuirii şi că de trei ori pe atîţia interesaţi o consultă în familie. Am intrat în posesia ei, am citit-o pe sărite, dar cu reveniri insistente, şi am ajuns la concluzia că nu stau foarte rău (dacă mă gîndesc la faptul că majoritatea "regulilor" îmi erau cunoscute), dar nici nu prea mă pot lăuda, de vreme ce - aflat sub tirania improvizaţiei - evit sublinierea publică a normelor de curtoazie pe care cei din jurul meu le sfidează la tot pasul. Pomenita rezervă exprimă vulnerabilitatea celor care se trezesc în carcera indiferenţei generale şi presupun că numeroşi români au suportat frustrări de acest ordin. Reţinerea faţă de bănuita vexare a necioplitului cu care eşti zilnic forţat să "interacţionezi" are într-adevăr un efect paralizant. Preferi să taci, pentru a nu-ţi răni interlocutorul neinspirat. Speri că următorul va fi mai fin, că te vei regăsi, graţie lui, în compania "normală" după care tînjeşti, dar pe care "tranziţia" (cu toate aluviunile ei respingătoare) ţi-o refuză cel mai adesea. Evident, patologia bunelor maniere nu are leacuri univoce sau remedii imperative. O infracţiune este (sau cel puţin "riscă" să fie) pedepsită legal. O eroare profesională atrage sancţiuni atîta timp cît provoacă urmări frapante. Diferenţa dintre codul penal şi codul bunelor maniere măsoară ecartul dintre legea scrisă şi cutumă sau distanţa dintre imperativ şi convenţie . Mă număr

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 27 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 36 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°