Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Desteapta, frumoasa si cu bani

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 9 iulie 2005 ·

Bea doar apa plata cu lamaie. Se afla pe locul cinci in Top 50 al fotomodelelor din lume. Este Diana Dondoe. Singura romanca topmodel milionara in dolari. Bea doar apa plata cu lamaie, dar este mai mult decat un manechin. Se afla pe locul cinci in Top 50 al modelelor din lume. Este Diana Dondoe. Singura romanca top-model milionara in dolari.

A inceput cu o agentie din Craiova, care nu mai exista. Apoi a luat-o Dana Savuica. Dupa un timp, si-a incercat norocul la Paris. "Eu spun tot timpul ca in cariera mea au fost niste etape. Timp in care am crezut in mine mai mult sau mai putin". Cum s-a schimbat viata ei? La 17 ani a intrat in lumea modellingului. Dar n-a vrut sa ramana un simplu manechin. A vrut sa-si faca o cariera.

MODESTIE. Acum locuieste in New York. Cum e ca la 24 de ani sa fii milionara in dolari? "N-as putea spune ca viata mea s-a schimbat. Mai degraba a luat un alt sens. Am plecat din Romania, care inseamna pentru mine familie, casa, liniste, si m-am dus sa fac o meserie. Cazul meu a fost considerat special fiindca e foarte greu sa ajungi in top. Calatoresc, am fost in locuri in care nu credeam ca voi ajunge vreodata". La intrebarea "Ce calitati crezi ca ai?", ne-a raspuns zambind strengareste: "Sunt desteapta, sunt frumoasa, am vointa si sunt rabdatoare. Si deschisa la tot ce e nou". Lasand gluma la o parte, Diana Dondoe este o fata de o modestie rara. Masurile ei sunt 1,76 inaltime, 87-59-88, dar atrage fiindca figura ei poate capata orice expresie. Ii place sa citeasca, sa gateasca si... sa doarma. Cum e sa fii celebra? "Chiar nu stiu. Afara nu se pune accentul pe asta".

FAIMA. Diana a realizat sedinte foto pentru cele mai importante reviste: Vogue, W, Mixte, 10, Rebel, i-D. Este o obisnuita a prezentarilor de moda ale unor creatori celebri de la Paris, Londra sau New York, fiind imaginea unor nume ca Emanuel Ungaro, Balenciaga,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 8 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 10 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°