MUNTELE SFÃ...NT Cum va fi aratat acel stralucit popor de acum doua milenii, despre care documentele vremii nu spun nimic, iar cele care spun s-au pierdut; in schimb, in cele ramase se fac aprecieri admirative despre faptele sale?
Graiul nu poate reda maretia acestor vremuri si fapte. Ele adeveresc si vor adeveri peste veacuri vitalitatea si intelepciunea dacilor care, asemenea stejarului, dupa furtuna, s-au inaltat mai mandru spre soare. Se stie cu certitudine ca dacii erau oameni ai muntilor, priceputi in arta militara, dar si in alegerea strategica a locurilor cel mai bine protejate, exploatand la maximum avantajele naturale pe care le ofereau muntii. Herodot a descris poporul dac ca fiind "cei mai viteji si mai drepti" traci. Curajul soldatilor in lupta era dat de nepasarea in fata mortii, stiind ca vor ajunge in imparatia lui Zamolxe. Soldatii plecau in lupta strigand numele zeului si mureau zambind cu numele aceluiasi zeu pe buze. Se pare ca inainte de inceperea luptei, fiecare soldat gusta apa din Dunare, fluviu considerat sacru.
MARELE ZEU. In jurul anului 1.400 i.e.n., Zamolxe a calatorit prin lume, ajungand pana in Egipt, fiind chiar sclav al lui Pitagora, desi Herodot este de parere ca Zamolxe a trait cu mult inainte de Pitagora. Zamolxe a studiat astronomia, prevestirea, medicina. Intors pe meleagurile natale, el a ajuns vicerege. Din aceasta pozitie a pus sa i se amenajeze o pestera pe muntele cunoscut mai tarziu sub denumirea de Kogaionon. El s-a retras aici in singuratate, primind rar pe rege si pe fruntasii daci. Pentru a da o lectie poporului, care se pare ca nu il mai asculta, el a disparut timp de trei ani, iar cand a revenit, poporul care isi daduse seama de pierderea suferita l-a zeificat. Zamolxe a ajuns sa fie considerat zeul cerului senin si al soarelui, el controland locurile unde ajungeau dacii dupa moarte si cu numele caruia sol
